Şi-a pus împreună cu noi miere în ceai - impresii

Aşadar, am fost şi eu la lansarea cărţii lui Călin Hera, "Îmi pun singur miere în ceai". E prima lansare de carte la care am participat, aşa că impresiile mele vor fi ale unui profan, iertat să fiu pentru asta.

M-am aşezat de la început în primele rânduri, pentru a nu pierde nici un moment din ceea ce se va întâmpla. Lansarea a început după obişnuitul sfert academic, însă lumea a continuat să vină şi ulterior, provocând uimirea poetului Ion Zubaşcu, care a declarat-o de foarte mare succes, având în vedere multiplele lansări la care participase, la care succes însemna participarea a 8-10 persoane. Aici noi fiind cel puţin 50!

Startul a fost dat de dl. Nicolae Tzone, poet şi editor la Editura Vinea, care s-a prezentat pe dumnealui (un pic prea detaliat), a vorbit despre carte şi despre poeziile preferate din carte, declarând-o drept cea mai frumoasă pe cea care dă titlul cărţii, pe care a şi lecturat-o.

Apoi a luat cuvântul dl. Ion Zubaşcu, poet. Îmbrăcat într-un pulover model anii '80, a vorbit mai întâi despre similarităţile celor de la masă, în opinia dumnealui toţi fiind foşti jurnalişti care au renunţat la jurnalism pentru scriitură, cu excepţia lui Călin, căruia i-a prevăzut un potenţial viitor asemănător.
A mărturisit că e puţin încurcat de faptul că nu poate face critică în faţa unei audienţe formate din familia lui Călin, provocându-mi amuzamentul, eu gândindu-mă că familia lui Călin e tare numeroasă dacă domnul critic spune asta. Pe de altă parte, involuntar, a reuşit să creeze o oareşce senzaţie de familiaritate în sală, senzaţie care nu m-a părăsit pe parcursul întregului eveniment.
A vorbit despre carte, pe care o citise (în întregime?) în acea dimineaţă, de pe net. A început cu titlul, afirmând necesară o anume singurătate pentru actul creaţiei. A vorbit mult despre poezia lui Călin, conform spuselor dumnealui putând face asta la nesfârşit, având în vedere faptul că are experienţă academică.
Printre comentariile critice (de bine, toate), a inserat momente de lectură. A declarat poeziile lui Călin muzicale, încadrându-le în curentul folk. Pentru exemplificare, a citit una, însă citind-o şi-a dat seama a greşit cu folkul şi la sfârşit a declarat-o bună pentru rock. A mai spus despre poezia lui Călin că e lirică, delicată, însă a recunoscut că nu poate să-l includă pe Călin în poeţii optzecişti, nouăzecişti sau douămiişti. Mi-a venit să-i spun că suntem în 2010, deci ar putea fi douămiizecist. La final a spus că poezia dumnealui preferată e "Rochia ta încă neîmbrăcată", dar nu a citit-o, nu am înţeles de ce.

După aceea a luat cuvântul dl. Mihai Gălăţanu, poet. Dumnealui s-a ridicat în picioare şi a început [aproximativ] aşa: "Vreau să vă spun că tot ce a spus domnul Zubaşcu e greşit!". Pe mine m-a pufnit râsul. Şi-a construit argumentaţia contrazicând aproape tot ceea ce spusese domnul Zubaşcu. A avut şi momente de lectură, pe care, trebuie să recunosc, le-am apreciat cel mai mult. Recita într-un mod din care se vedea că citise anterior acele poezii şi le cunoştea în amănunt, folosindu-se de pauze, de ritm alert, sau sacadat exact în momentele care îmi păreau şi mie potrivite. Ne-a povestit un pic despre istoricul volumului, despre alegerea titlului, care ar fi putut fi "Rolls Royce cu pisică", dar care până la urmă s-a decis a fi altul. La rândul lui, a fost apreciativ la adresa lui Călin, despre care a spus că e poet minimalist şi a afirmat că îţi poţi da seama de cum e omul Călin citindu-i poeziile, faţă de alţi poeţi care în scris se manifestă cu totul diferit de viaţa reală. La fel ca dl. Zubaşcu, în final ne-a spus că poezia preferată este "Rochia ta încă neîmbrăcată", pe care ne-a şi citit-o.

Domnul Tzone a ţinut să explice audienţei că înţepăturile între vorbitori sunt absolut normale în aceste cercuri şi ne-a asigurat că nimeni nu se supără, iar domnul Zubaşcu a confirmat.

După asta, a luat cuvântul Călin, timid şi extrem de emoţionat. Pentru a-şi face curaj ne-a povestit de momentele din copilărie când era pus de părinţi să spună poezii celor veniţi în vizită. A încercat să scape de lectură şi chiar de la început s-a scuzat pentru cum va citi: "Când le citesc în mintea mea, poeziile sună foarte bine. Când le citesc cu glas tare, însă, îmi dau seama că nu sună la fel de bine". Ne-a recitat câteva poezii, iar la un moment dat l-am auzit pe fiul lui, prezent în public: "Tata, pot să citesc şi eu o poezie?". A ieşit în faţă şi s-au înţeles asupra poeziei "Împărat neapărat", care a fost citită cu toată emoţia pe care o simte un copil în faţa unei audienţe numeroase. Deşi dintre ei doi, Călin era de vreo două ori mai emoţionat.

La sfârşit, Călin a invitat publicul la întrebări, iar o domnişoară din public a dorit să recite poezia "Pădure de mesteacăn". A recitat-o frumos, iar la sfârşit i-a spus lui Călin că este ca o pădure de mesteacăn. Recunosc că nu ştiu cine e. Dacă mă vizitezi, dragă recitatoare, te poţi deconspira?

Edit: am descoperit că era domnişoara Adele.

Am cumpărat 2 cărţi, am luat autograf pe una din ele, iar pe cealaltă o voi da în cadrul unui viitor concurs pe blog, cu tot cu autograf, pentru care i-am smuls lui Călin o semi-promisiune. Zic semi pentru că eu i-am spus lui Călin că o păstrez pentru un autograf ulterior, iar el a dat din cap că da, deşi tare mă îndoiesc că a auzit ce i-am spus :)

După asta am plecat, deşi în hol se serveau prăjiturele şi [probabil] ceai cu miere. Nu sunt extraordinar de priceput la conversaţiile de salon şi, în plus, renunţasem la o jumătate dintr-un eveniment care s-a suprapus sâmbătă cu lansarea cărţii lui Călin.

Ah, şi uitam să vă spun despre fata lui Călin, foarte năzdrăvană, care pe parcursul întregii lansări a fost argint viu. Am încercat să o fotografiez de vreo câteva ori, dar se mişca prea repede pentru lumina existentă în acea încăpere, aşa că toate fotografiile mi-au ieşit neclare. Cel mai tare m-am amuzat când, de vreo 2 sau 3 ori, ea stând în primul rând, se ridica în picioare şi, nemişcată, se uita fix la Călin pentru câteva secunde. Mama ei o aşeza pe scaun şi-i explica ceva la ureche. A şi ieşit de vreo 2 ori din sală, împreună cu una din bunici, cred. În opoziţie, fiul lui Călin a stat nemişcat şi extrem de serios pe toată perioada evenimentului. Fie că avea emoţii pentru că ştia că o să recite, fie aşa e firea lui, oricum mi s-au părut firi diferite ca soarele şi luna.

Cam asta a fost la lansarea cărţii lui Călin, oameni buni. Până data viitoare sper să-mi îmbunătăţesc stilul ;)