Micul prinţ povesteşte despre idei geniale, apărute în timp ce surfa prin blogosferă, dar uitate în momentul cel mai nepotrivit, adică cel în care a încercat să le aştearnă în cuvinte.
Mi s-a întâmplat şi mie de mai multe ori să am aceeaşi senzaţie. E discutabilă genialitatea ideilor, bineînţeles, dar atât timp cât nu mai ştiu despre ce e vorba, cine îmi poate contesta această calitate a lor?
Însă sâmbătă noaptea am păţit reversul. Într-o stare de semi-trezie mi-a venit o idee de gând dezlânat. Am început să râd de unul singur şi mi-am spus: Neapărat trebuie să-l reţin, e senzaţional! [de remarcat că sunt generos în aprecierea propriei persoane]. M-am mai trezit de vreo două ori în timpul nopţii şi de fiecare dată mi l-am amintit. Şi de fiecare dată am râs cu poftă, de unul singur. Ha ha ha, ce tare e! [băi, nostim mai sunt!].
Apoi a venit dimineaţa. Când m-am trezit, uitasem de acel gând. Nu-i nimic, mi l-am adus aminte mai târziu. Ei bine, să mor dacă pot să înţeleg de ce dracu' râdeam ca prostu' în toiul nopţii. N-are nici cap, nici coadă, n-are nici un fel de înţeles. Zero barat.
Încep să mă îndoiesc de genialitatea mea. Sunt varză. Ca să fiu în ton cu această constatare, m-am înverzit.
19.4.10
Abonaţi-vă la:
Postare comentarii (Atom)




49 comments:
Spune-ni-l, să-l judecăm şi noi. :P
Subscriu la ce a spus Caligul.
Vrem gând nedezlânat, vrem gând nedezlânat!
Cu bine,
Adele.
Apropo de gânduri geniale uitate până dimineaţă... eu mă treyesc, notez pe o foaie... :D M-am învăţat minte
bineinteles ca patesc si asa ceva...ne trebuie niste reportofoane langa pat, pacat de bunatate de idei, hai ca prea suntem geniali!
Dar patesc si invers, adica gasesc solutii in somn...
multu!
mi s-a intamplat si mie. am ras cu pofta toata noaptea si dimineata cand mi-am adus aminte de ce, m-am minunat cat am fost de idioata sa ma amuz din atata lucru. dar ar trebui sa ne spui totusi ce gand ai avut. ce ne fierbi asa...!
serios acum: mie cand imi vine sa scriu ar trebui sa scriu. Altfel se duce ceva, degeaba notezi sau reusesti sa-ti amintesti...nu mai e "veci" acelasi lucru dar cu izmeneala merge si asa
caligul,
mă abţin, nu spusei că n-are nici cap, nici coadă? Nici n-aş putea să-l redau cu exactitate, n-aş şti de unde să-l încep ;)
Domnişoara Adele,
Atunci citeşte răspunsul adresat lui caligul ;)
O seară frumoasă!
Iulia (parcă aşa, nu? :)),
ştiu, mi-am învăţat lecţia şi eu. De vreo 2 ori am folosit telefonul mobil ca să-mi notez ideile :)
LeP,
decât deloc, mai bine un surogat de idee, cam aşa gândesc.
Chiar am pierdut nişte idei bune uneori şi tare rău mi-a părut că nu le-am notat...
Anca,
cred că suntem amândoi persoane cu simţul umorului :)
Cât despre gând, chiar nu ştiu ce să scriu, pentru că n-are nici un fel de noimă. E o propoziţie oarecare ;)
Sa fie de bun augur "inverzirea" :*
in ce priveste gandul netranscris pe hartie, iti spune eu cat de tare m-am ofticat ieri ca din rucsacul meu lipsea cu desavarsire "ceva de scris" in timp ce ma plimbam ieri prin Snagov...
Asa idei aveam despre "scara blocului" ayayayyyy :))
jur ! :)
dupa ce-am ajuns acasa, desi imi aminteam ideile care m-au bantuit, mi-am dat seama ca nu e nimic notabil in ele :)))
gabi,
mulțumesc frumos.
He he he, așadar ți s-a întâmplat și ție :))
stii cum e cand te amuza foarte tare un lucru dar atunci cand il povestesti la altcineva n-are nici pe departe acelasi efect...
eee...acum intelegi!
Zâno,
Să înțeleg, așadar, că ți s-a întâmplat și ție? :D
Varza nici nu e aşa de rea, să ştii. E doar subestimată :)
Lasă, bre, că au păţit-o şi alţii!
Cică I. L. Caragiale s-a trezit în miezul nopţii şi a schiţat planul unei drame care i s-a părut nemapipomenită atunci. A scris repede pe hâtia de pe noptieră, iar dimineaţă a citit ce-a scris: "Un băiat iubea o fată, şi părinţii nu-l lăsa!" Mă rog, singurul inconvenient era că în urmă cu vreo 400 de ani un tip, Şecspir pe nume, a scris o zamă lungă cu aceeaşi intrigă: Romeo şi Julieta! :)
Şi scuze de greşelile de tastare! :)
Angela,
Să înțeleg că știi să prepari varză a la Cluj? :D
Melami,
ha ha ha.
Bună istorioara ta :)
M-am simțit un pic I.L.Caragiale și mi-am mângâiat puțin orgoliul :)
of, cell draga, eu am visat 5 capete de pepene care aveau ochi, nas si gura. toate cinci se certau de zor cu niste voci foarte pitigaiate, care nu stiu de ce noaptea mi s-au parut foarte amuzante de radeam in hohote. dimineata mi s-a parut chiar creapy, motivul meu de amuzament.
Anca,
:))))
dar ce ai visat tu mi se pare haios la maxim, în nici un caz nu e creepy!
Se poate intampla oricui... Nu cred ca are legatura cu genialitatea!
Cristian,
iată un gând liniştitor :D
eu sunt verde permanent; doar nu degeaba sunt carne de tun capitalista, dezlant sau nedezlanat, geniu sau doar pui :)
Place la mine ... verdele! Si apoi toti avem dreptul la aberatiile noastre... macar în somn!
Te salut! Si ca de obicei... multumesc de vizita.
PROMIT sa va citesc din nou PA-urile.
Ţi-ai mângâiat ce, celulare?!
Orgoliul? Btw, tu unde-l ţii, că eu l-am pus pe umărul stâng, să ajung mai lesne la el când vreu să mi-l mângâi. ;))
Melami,
:)))
Ştiu sigur că la mine pe umărul stâng nu e. N-are cum. Imposibil :D
giulia,
nu trebuie să promiţi nimic în direcţia asta. Ştiu că o să o faci, mai devreme, sau mai târziu, drept pentru care îţi mulţumesc. ;)
cristian,
ştiu că eşti verde, mereu tânăr şi neliniştit :)
Râd la gândul că și mie mi se întâmplă, destul de des...râd în miez de noapte...
De cate ori, ah, dar de cate ori am patit asta ! Dar acum m-am linistit... Daca ti se intampla si tie, si lui Seinfeld (e o faza de genu' asta intr-un episod), ce pretentii sa mai am de la mine ? :D
Cica verdele e cerebral...deci sa ne intoarcem la...genialitate!
Nu mai gazduiesti concursul de ghicit? Si cum ramane cu premiul meu nu-l vrea nimeni, nu am primit inca nimic pe mail
Andi,
am ajuns la concluzia că e foarte sănătos să se întâmple asta ;)
Leo,
mooooaaamăăă, auzi: ce pretenții să ai de la tine!
Păi tocmai, că de la tine AM pretenții :D :P
Rodica,
un alt doilea gând liniștitor pe ziua de astăzi. Hmmmm...Încep să mă simt un pic mai bine deja :)
Săr'na! :)
Lordule,
În sfârșit ai apărut și tu! Mă bucur să aud că ești bine :)
Concursul nu am timp să îl găzduiesc, din păcate. M-am oferit să dau premii în caz că se oferă cineva să se ocupe :)
Despre cărțile tale, chiar, nu mai știu ce se întâmplă. O să-i dau mesaj lui cristian să vedem ce pretenții are ;)
Mulțam de trecere!
Mie nu mi se intampla niciodata sa am ganduri geniale noaptea, iar dimineata sa mi se para fara cap si coada. Dar poate ca al tau era unul sec !
cell, intra te rog la setari comentarii, da in jos la backlinkuri si spune-mi si mie ce rol au in afara de acela de a ocupa loc sub postari? Functioneaza cumva?
George,
persoanelor geniale nu li se întâmplă, așa e ;)
LeP,
da, știu despre ce spui, m-am întrebat și eu adesea. Eu credeam că face trackback, sau ping, însă, după cum putem să vedem, nu face :)
Habar n-am, dar recunosc că nici nu sunt un geniu al computerelor :)
Off topic:
http://noaptebunacopii.wordpress.com/2010/04/21/premiu-i-cu-coronita/
Ai un premiu la mine pe blog.
se mai implanta si din astea , mai zilele trecute am avut 3 vise in functie de partea pe care ma intorceam aveam alt vis , am zis ca nu e adevarata treaba , dar asa a fost ....seara urmatoare am dormit pe partea cu visul cel mai fain ...si ce sa vezi .. nu s-a mai repetat :D
Domnişoara Adele,
Îţi mulţumesc frumos, încă o dată! ;)
Cu mult drag!
Ce valoare au lucrurile, dacă nu le împarţi cu prietenii? :)
Exemplarule,
:))))
Trag concluzia că poziţia nu e prea importantă, deşi sunt unii care susţin contrariul :D
Buna, vrei sa facem schimb de linkuri?
Daca te intereseaza te rog sa-mi dai un mesaj pe adresa biancasebastiana@yahoo.com, la mine poti sa pui
titlu site: Viata e frumoasa!
link site: http://www.pinka.info
Multumesc mult.
Bianca.
Trimiteţi un comentariu