Micul prinţ povesteşte despre idei geniale, apărute în timp ce surfa prin blogosferă, dar uitate în momentul cel mai nepotrivit, adică cel în care a încercat să le aştearnă în cuvinte.
Mi s-a întâmplat şi mie de mai multe ori să am aceeaşi senzaţie. E discutabilă genialitatea ideilor, bineînţeles, dar atât timp cât nu mai ştiu despre ce e vorba, cine îmi poate contesta această calitate a lor?
Însă sâmbătă noaptea am păţit reversul. Într-o stare de semi-trezie mi-a venit o idee de gând dezlânat. Am început să râd de unul singur şi mi-am spus: Neapărat trebuie să-l reţin, e senzaţional! [de remarcat că sunt generos în aprecierea propriei persoane]. M-am mai trezit de vreo două ori în timpul nopţii şi de fiecare dată mi l-am amintit. Şi de fiecare dată am râs cu poftă, de unul singur. Ha ha ha, ce tare e! [băi, nostim mai sunt!].
Apoi a venit dimineaţa. Când m-am trezit, uitasem de acel gând. Nu-i nimic, mi l-am adus aminte mai târziu. Ei bine, să mor dacă pot să înţeleg de ce dracu' râdeam ca prostu' în toiul nopţii. N-are nici cap, nici coadă, n-are nici un fel de înţeles. Zero barat.
Încep să mă îndoiesc de genialitatea mea. Sunt varză. Ca să fiu în ton cu această constatare, m-am înverzit.
Se afișează postările cu eticheta realitatea de zi cu zi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta realitatea de zi cu zi. Afișați toate postările
19.4.10
29.3.10
Şi-a pus împreună cu noi miere în ceai - impresii
Aşadar, am fost şi eu la lansarea cărţii lui Călin Hera, "Îmi pun singur miere în ceai". E prima lansare de carte la care am participat, aşa că impresiile mele vor fi ale unui profan, iertat să fiu pentru asta.
M-am aşezat de la început în primele rânduri, pentru a nu pierde nici un moment din ceea ce se va întâmpla. Lansarea a început după obişnuitul sfert academic, însă lumea a continuat să vină şi ulterior, provocând uimirea poetului Ion Zubaşcu, care a declarat-o de foarte mare succes, având în vedere multiplele lansări la care participase, la care succes însemna participarea a 8-10 persoane. Aici noi fiind cel puţin 50!
Startul a fost dat de dl. Nicolae Tzone, poet şi editor la Editura Vinea, care s-a prezentat pe dumnealui (un pic prea detaliat), a vorbit despre carte şi despre poeziile preferate din carte, declarând-o drept cea mai frumoasă pe cea care dă titlul cărţii, pe care a şi lecturat-o.
Apoi a luat cuvântul dl. Ion Zubaşcu, poet. Îmbrăcat într-un pulover model anii '80, a vorbit mai întâi despre similarităţile celor de la masă, în opinia dumnealui toţi fiind foşti jurnalişti care au renunţat la jurnalism pentru scriitură, cu excepţia lui Călin, căruia i-a prevăzut un potenţial viitor asemănător.
A mărturisit că e puţin încurcat de faptul că nu poate face critică în faţa unei audienţe formate din familia lui Călin, provocându-mi amuzamentul, eu gândindu-mă că familia lui Călin e tare numeroasă dacă domnul critic spune asta. Pe de altă parte, involuntar, a reuşit să creeze o oareşce senzaţie de familiaritate în sală, senzaţie care nu m-a părăsit pe parcursul întregului eveniment.
A vorbit despre carte, pe care o citise (în întregime?) în acea dimineaţă, de pe net. A început cu titlul, afirmând necesară o anume singurătate pentru actul creaţiei. A vorbit mult despre poezia lui Călin, conform spuselor dumnealui putând face asta la nesfârşit, având în vedere faptul că are experienţă academică.
Printre comentariile critice (de bine, toate), a inserat momente de lectură. A declarat poeziile lui Călin muzicale, încadrându-le în curentul folk. Pentru exemplificare, a citit una, însă citind-o şi-a dat seama a greşit cu folkul şi la sfârşit a declarat-o bună pentru rock. A mai spus despre poezia lui Călin că e lirică, delicată, însă a recunoscut că nu poate să-l includă pe Călin în poeţii optzecişti, nouăzecişti sau douămiişti. Mi-a venit să-i spun că suntem în 2010, deci ar putea fi douămiizecist. La final a spus că poezia dumnealui preferată e "Rochia ta încă neîmbrăcată", dar nu a citit-o, nu am înţeles de ce.
După aceea a luat cuvântul dl. Mihai Gălăţanu, poet. Dumnealui s-a ridicat în picioare şi a început [aproximativ] aşa: "Vreau să vă spun că tot ce a spus domnul Zubaşcu e greşit!". Pe mine m-a pufnit râsul. Şi-a construit argumentaţia contrazicând aproape tot ceea ce spusese domnul Zubaşcu. A avut şi momente de lectură, pe care, trebuie să recunosc, le-am apreciat cel mai mult. Recita într-un mod din care se vedea că citise anterior acele poezii şi le cunoştea în amănunt, folosindu-se de pauze, de ritm alert, sau sacadat exact în momentele care îmi păreau şi mie potrivite. Ne-a povestit un pic despre istoricul volumului, despre alegerea titlului, care ar fi putut fi "Rolls Royce cu pisică", dar care până la urmă s-a decis a fi altul. La rândul lui, a fost apreciativ la adresa lui Călin, despre care a spus că e poet minimalist şi a afirmat că îţi poţi da seama de cum e omul Călin citindu-i poeziile, faţă de alţi poeţi care în scris se manifestă cu totul diferit de viaţa reală. La fel ca dl. Zubaşcu, în final ne-a spus că poezia preferată este "Rochia ta încă neîmbrăcată", pe care ne-a şi citit-o.
Domnul Tzone a ţinut să explice audienţei că înţepăturile între vorbitori sunt absolut normale în aceste cercuri şi ne-a asigurat că nimeni nu se supără, iar domnul Zubaşcu a confirmat.
După asta, a luat cuvântul Călin, timid şi extrem de emoţionat. Pentru a-şi face curaj ne-a povestit de momentele din copilărie când era pus de părinţi să spună poezii celor veniţi în vizită. A încercat să scape de lectură şi chiar de la început s-a scuzat pentru cum va citi: "Când le citesc în mintea mea, poeziile sună foarte bine. Când le citesc cu glas tare, însă, îmi dau seama că nu sună la fel de bine". Ne-a recitat câteva poezii, iar la un moment dat l-am auzit pe fiul lui, prezent în public: "Tata, pot să citesc şi eu o poezie?". A ieşit în faţă şi s-au înţeles asupra poeziei "Împărat neapărat", care a fost citită cu toată emoţia pe care o simte un copil în faţa unei audienţe numeroase. Deşi dintre ei doi, Călin era de vreo două ori mai emoţionat.
La sfârşit, Călin a invitat publicul la întrebări, iar o domnişoară din public a dorit să recite poezia "Pădure de mesteacăn". A recitat-o frumos, iar la sfârşit i-a spus lui Călin că este ca o pădure de mesteacăn. Recunosc că nu ştiu cine e. Dacă mă vizitezi, dragă recitatoare, te poţi deconspira?
Edit: am descoperit că era domnişoara Adele.
Am cumpărat 2 cărţi, am luat autograf pe una din ele, iar pe cealaltă o voi da în cadrul unui viitor concurs pe blog, cu tot cu autograf, pentru care i-am smuls lui Călin o semi-promisiune. Zic semi pentru că eu i-am spus lui Călin că o păstrez pentru un autograf ulterior, iar el a dat din cap că da, deşi tare mă îndoiesc că a auzit ce i-am spus :)
După asta am plecat, deşi în hol se serveau prăjiturele şi [probabil] ceai cu miere. Nu sunt extraordinar de priceput la conversaţiile de salon şi, în plus, renunţasem la o jumătate dintr-un eveniment care s-a suprapus sâmbătă cu lansarea cărţii lui Călin.
Ah, şi uitam să vă spun despre fata lui Călin, foarte năzdrăvană, care pe parcursul întregii lansări a fost argint viu. Am încercat să o fotografiez de vreo câteva ori, dar se mişca prea repede pentru lumina existentă în acea încăpere, aşa că toate fotografiile mi-au ieşit neclare. Cel mai tare m-am amuzat când, de vreo 2 sau 3 ori, ea stând în primul rând, se ridica în picioare şi, nemişcată, se uita fix la Călin pentru câteva secunde. Mama ei o aşeza pe scaun şi-i explica ceva la ureche. A şi ieşit de vreo 2 ori din sală, împreună cu una din bunici, cred. În opoziţie, fiul lui Călin a stat nemişcat şi extrem de serios pe toată perioada evenimentului. Fie că avea emoţii pentru că ştia că o să recite, fie aşa e firea lui, oricum mi s-au părut firi diferite ca soarele şi luna.
Cam asta a fost la lansarea cărţii lui Călin, oameni buni. Până data viitoare sper să-mi îmbunătăţesc stilul ;)
M-am aşezat de la început în primele rânduri, pentru a nu pierde nici un moment din ceea ce se va întâmpla. Lansarea a început după obişnuitul sfert academic, însă lumea a continuat să vină şi ulterior, provocând uimirea poetului Ion Zubaşcu, care a declarat-o de foarte mare succes, având în vedere multiplele lansări la care participase, la care succes însemna participarea a 8-10 persoane. Aici noi fiind cel puţin 50!
Startul a fost dat de dl. Nicolae Tzone, poet şi editor la Editura Vinea, care s-a prezentat pe dumnealui (un pic prea detaliat), a vorbit despre carte şi despre poeziile preferate din carte, declarând-o drept cea mai frumoasă pe cea care dă titlul cărţii, pe care a şi lecturat-o.
Apoi a luat cuvântul dl. Ion Zubaşcu, poet. Îmbrăcat într-un pulover model anii '80, a vorbit mai întâi despre similarităţile celor de la masă, în opinia dumnealui toţi fiind foşti jurnalişti care au renunţat la jurnalism pentru scriitură, cu excepţia lui Călin, căruia i-a prevăzut un potenţial viitor asemănător.
A mărturisit că e puţin încurcat de faptul că nu poate face critică în faţa unei audienţe formate din familia lui Călin, provocându-mi amuzamentul, eu gândindu-mă că familia lui Călin e tare numeroasă dacă domnul critic spune asta. Pe de altă parte, involuntar, a reuşit să creeze o oareşce senzaţie de familiaritate în sală, senzaţie care nu m-a părăsit pe parcursul întregului eveniment.
A vorbit despre carte, pe care o citise (în întregime?) în acea dimineaţă, de pe net. A început cu titlul, afirmând necesară o anume singurătate pentru actul creaţiei. A vorbit mult despre poezia lui Călin, conform spuselor dumnealui putând face asta la nesfârşit, având în vedere faptul că are experienţă academică.
Printre comentariile critice (de bine, toate), a inserat momente de lectură. A declarat poeziile lui Călin muzicale, încadrându-le în curentul folk. Pentru exemplificare, a citit una, însă citind-o şi-a dat seama a greşit cu folkul şi la sfârşit a declarat-o bună pentru rock. A mai spus despre poezia lui Călin că e lirică, delicată, însă a recunoscut că nu poate să-l includă pe Călin în poeţii optzecişti, nouăzecişti sau douămiişti. Mi-a venit să-i spun că suntem în 2010, deci ar putea fi douămiizecist. La final a spus că poezia dumnealui preferată e "Rochia ta încă neîmbrăcată", dar nu a citit-o, nu am înţeles de ce.
După aceea a luat cuvântul dl. Mihai Gălăţanu, poet. Dumnealui s-a ridicat în picioare şi a început [aproximativ] aşa: "Vreau să vă spun că tot ce a spus domnul Zubaşcu e greşit!". Pe mine m-a pufnit râsul. Şi-a construit argumentaţia contrazicând aproape tot ceea ce spusese domnul Zubaşcu. A avut şi momente de lectură, pe care, trebuie să recunosc, le-am apreciat cel mai mult. Recita într-un mod din care se vedea că citise anterior acele poezii şi le cunoştea în amănunt, folosindu-se de pauze, de ritm alert, sau sacadat exact în momentele care îmi păreau şi mie potrivite. Ne-a povestit un pic despre istoricul volumului, despre alegerea titlului, care ar fi putut fi "Rolls Royce cu pisică", dar care până la urmă s-a decis a fi altul. La rândul lui, a fost apreciativ la adresa lui Călin, despre care a spus că e poet minimalist şi a afirmat că îţi poţi da seama de cum e omul Călin citindu-i poeziile, faţă de alţi poeţi care în scris se manifestă cu totul diferit de viaţa reală. La fel ca dl. Zubaşcu, în final ne-a spus că poezia preferată este "Rochia ta încă neîmbrăcată", pe care ne-a şi citit-o.
Domnul Tzone a ţinut să explice audienţei că înţepăturile între vorbitori sunt absolut normale în aceste cercuri şi ne-a asigurat că nimeni nu se supără, iar domnul Zubaşcu a confirmat.
După asta, a luat cuvântul Călin, timid şi extrem de emoţionat. Pentru a-şi face curaj ne-a povestit de momentele din copilărie când era pus de părinţi să spună poezii celor veniţi în vizită. A încercat să scape de lectură şi chiar de la început s-a scuzat pentru cum va citi: "Când le citesc în mintea mea, poeziile sună foarte bine. Când le citesc cu glas tare, însă, îmi dau seama că nu sună la fel de bine". Ne-a recitat câteva poezii, iar la un moment dat l-am auzit pe fiul lui, prezent în public: "Tata, pot să citesc şi eu o poezie?". A ieşit în faţă şi s-au înţeles asupra poeziei "Împărat neapărat", care a fost citită cu toată emoţia pe care o simte un copil în faţa unei audienţe numeroase. Deşi dintre ei doi, Călin era de vreo două ori mai emoţionat.
La sfârşit, Călin a invitat publicul la întrebări, iar o domnişoară din public a dorit să recite poezia "Pădure de mesteacăn". A recitat-o frumos, iar la sfârşit i-a spus lui Călin că este ca o pădure de mesteacăn. Recunosc că nu ştiu cine e. Dacă mă vizitezi, dragă recitatoare, te poţi deconspira?
Edit: am descoperit că era domnişoara Adele.
Am cumpărat 2 cărţi, am luat autograf pe una din ele, iar pe cealaltă o voi da în cadrul unui viitor concurs pe blog, cu tot cu autograf, pentru care i-am smuls lui Călin o semi-promisiune. Zic semi pentru că eu i-am spus lui Călin că o păstrez pentru un autograf ulterior, iar el a dat din cap că da, deşi tare mă îndoiesc că a auzit ce i-am spus :)
După asta am plecat, deşi în hol se serveau prăjiturele şi [probabil] ceai cu miere. Nu sunt extraordinar de priceput la conversaţiile de salon şi, în plus, renunţasem la o jumătate dintr-un eveniment care s-a suprapus sâmbătă cu lansarea cărţii lui Călin.
Ah, şi uitam să vă spun despre fata lui Călin, foarte năzdrăvană, care pe parcursul întregii lansări a fost argint viu. Am încercat să o fotografiez de vreo câteva ori, dar se mişca prea repede pentru lumina existentă în acea încăpere, aşa că toate fotografiile mi-au ieşit neclare. Cel mai tare m-am amuzat când, de vreo 2 sau 3 ori, ea stând în primul rând, se ridica în picioare şi, nemişcată, se uita fix la Călin pentru câteva secunde. Mama ei o aşeza pe scaun şi-i explica ceva la ureche. A şi ieşit de vreo 2 ori din sală, împreună cu una din bunici, cred. În opoziţie, fiul lui Călin a stat nemişcat şi extrem de serios pe toată perioada evenimentului. Fie că avea emoţii pentru că ştia că o să recite, fie aşa e firea lui, oricum mi s-au părut firi diferite ca soarele şi luna.
Cam asta a fost la lansarea cărţii lui Călin, oameni buni. Până data viitoare sper să-mi îmbunătăţesc stilul ;)
27.3.10
25.3.10
Service în România. Minut cu minut
M-am reîntors la service-ul unde mi se făcuse revizia, din cauza unui comportament destul de ciudat al maşinii mele (un Megane diesel), care în ultima vreme a început să-mi dea rateuri la prima cheie de dimineaţă, calculatorul arătând o problemă de injecţie. De două ori mi s-a oprit motorul în trafic. Terifiant.
Vreme de o lună am sperat că era din cauza motorinei, am schimbat vreo 3 furnizori, punând numai dintr-aia scumpă. Apoi mi-a spus cineva că ar putea să fie filtrul de motorină, schimbat la revizie, dar posibil să fie prost (deşi am dat o căruţă de bani pe el).
Într-un final, după o discuţie telefonică ciudată cu un tip din acelaşi service (E posibil să fie motorina, zice el. Nu prea cred, zic eu. Bine, atunci e vina noastră! replică el, iritat), m-am programat pentru a doua zi la o vizită.
Iată cum a decurs, minut cu minut. Fac precizarea că timpii de aşteptare au fost destul de lungi, indulgent spus. Din această cauză eu mi-am căutat ceva mai bun de făcut, şi anume să scriu ce se întâmplă într-un service. Un punct de vedere al unui profan.
13:00 Sunt la recepţia service-ului, unde mă primeşte o domnişoară amabilă.
13:01 Îmi ia datele, talonul, cheia şi mergem la maşină; notează zgârieturile, kilometrajul şi faptul că e murdară (aşa e, recunosc, n-am reuşit să o duc la spălat anul ăsta, din cauza vremii mereu schimbătoare).
13:08 Mă invită să merg în sala de aşteptare, estimând o oră pentru verificare.
13:24 Mă uit pe hârtia pe care mi-a dat-o şi văd că a scris nu o oră, ci una şi jumătate (până la 14:30). Sunt calm. Merg afară, lângă maşină.
14:01 După 53 de minute în care absolut nimeni nu a dat vreun semn de interes faţă de maşina mea, vine în sfârşit mecanicul! Ia maşina şi o bagă în hală.
14:02 Mecanicul pleacă.
14:12 Mecanicul se întoarce, cu calculatorul la subraţ.
14:12 Mecanicul face testul pe calculator.
14:21 Cheamă un coleg, care, stând sprijinit de uşă, se uită curios la calculator.
14:23 Pleacă amândoi (habar n-am unde, mie nu-mi spun nimic).
14:29 Mecanicul se întoarce, tot cu un calculator după el. Porneşte maşina.
14:31 Predă calculatorul altcuiva şi apoi se duce să se sfătuiască cu un alt coleg.
14:33 Mecanicul pare un pic debusolat, dispare din peisaj. Atenţie, deja a trecut ora estimată. Sunt calm.
14:38 Mecanicul apare în peisaj, strigă după Lucian, pleacă după el, pare a-i explica ceva. Poziţia corpului este cumva vinovată, cu mâinile la spate, încrucişate şi frământându-le.
14:42 Lucian vine şi mă întreabă extrem de serios dacă am făcut vreo intervenţie la distribuţie. Îi spun că nu, ultima intervenţie s-a făcut în service-ul lor, la revizie. Pleacă.
14:44 Mecanicul îmi spune că se va uita şi la plăcuţele de frână (scârţâie deja, după numai 2 luni). Îmi spune că e posibil să fi ajuns la jumătate. La întrebarea mea dacă e posibil să se întâmple asta într-un interval de timp atât de scurt, întâi pare surprins, dar îmi confirmă [cu jumătate de gură] că este posibil. Pleacă.
14:50 Revine, cu tot cu Lucian, îi spune ceva, la care Lucian replică cu un glas ridicat: Dă-l afară! Dă-l afară! Habar n-am la ce face referire. La mine, oare?
14:57 Mecanicul îl dă afară - e o piesă, poate fi orice, ce ştiu eu? Mi-e teamă să întreb. Pleacă.
15:06 Revine precipitat, cu tot cu piesa în mână. Pleacă precipitat.
15:08 Un om scapă pe jos nişte bani - cam un milion, la ochi. Evaluez situaţia şi mă decid să strig după el. Îmi mulţumeşte, zice că tocmai se uita mirat în mână, unde ştia că îi avea şi se întreba unde dispăruseră.
15:16 Mecanicul revine şi, în sfârşit!, îmi spune care e problema. Mă prefac că înţeleg, deşi nivelul meu de înţelegere a mecanicii e mai puţin decât vag. Cel care îmi creează probleme e captorul care citeşte turaţia motorului. Nu-l au pe stoc, îl va curăţa chiar pe al meu şi îl va monta la loc. Posibil să se rezolve problema, dar e bine să îl schimb, zice. Dau din umeri.
15:24 Termină de montat la loc captorul. Vine cineva şi-l întreabă dacă mai are mult de lucru, iar el spune supărat că da. Sunt calm.
15:27 Urcă maşina pe rampă. Face o verificare vizuală, apoi una manuală, îmi spune de o bieletă de direcţie care ar trebui schimbată. Aha.
15:31 Coboară maşina de pe rampă
15:32 Verifică luminile, îmi spune că trebuie să schimbe un bec de poziţie. OK, schimbă-l!
15:33 Domnişoara de la recepţie vine să-mi explice din nou care e problema maşinii. Dacă vreau, pot comanda piesa respectivă. Nu vreau pentru moment. Sau o pot comanda mai târziu, prin telefon. Bine. Mecanicul pleacă să ia becul de poziţie.
15:50 Mecanicul se întoarce cu becul de poziţie.
15:53 Termină de montat becul.
15:54 Îmi spune că asta a cam fost tot. Îl întreb dacă pot merge să fac plata, îmi spune că nu încă, trebuie să îl şi verifice cineva. Pleacă.
15:57 Se întoarce şi-mi spune că pot merge să fac plata. Nu-l mai verifică nimeni.
16:01 Iau hârtiile de la domnişoara de la recepţie şi merg să plătesc. Costă doar 59 de lei?!
16:06 Plec.
Concluziile mele:
- A fost ieftin! Deşi mi s-a părut extrem de ciudat că nu m-au taxat pentru manoperă. Nici pentru demontat - montat captor, nici pentru schimbarea becului. Plus 2 ore pierdute prin preajma maşinii. Un mare semn de întrebare pentru mine. M-au taxat doar pentru testul pe calculator şi pentru bec.
- A fost bine că mi-au explicat din când în când ce se întâmplă, deşi au făcut-o un pic cam târziu.
- Mi-aş fi dorit şi nişte scuze pentru timpul de aşteptare dublu faţă de cel estimat.
- Incredibil cum se poate trage mâţa de coadă într-un service. Maxim-maxim 25-30 de minute ar fi durat totul dacă ar fi luat maşina la ora programată şi s-ar fi concentrat pe ce avea de făcut. Mă gândesc că peste tot se trage mâţa de coadă. Sunt calm.
Am plecat din service cu senzaţia cu care pleci uneori de la doctor: ţi-e rău, ai febră, îţi crapă capul de durere, dar îţi spune că eşti sănătos tun, eventual ia o aspirină!
Vreme de o lună am sperat că era din cauza motorinei, am schimbat vreo 3 furnizori, punând numai dintr-aia scumpă. Apoi mi-a spus cineva că ar putea să fie filtrul de motorină, schimbat la revizie, dar posibil să fie prost (deşi am dat o căruţă de bani pe el).
Într-un final, după o discuţie telefonică ciudată cu un tip din acelaşi service (E posibil să fie motorina, zice el. Nu prea cred, zic eu. Bine, atunci e vina noastră! replică el, iritat), m-am programat pentru a doua zi la o vizită.
Iată cum a decurs, minut cu minut. Fac precizarea că timpii de aşteptare au fost destul de lungi, indulgent spus. Din această cauză eu mi-am căutat ceva mai bun de făcut, şi anume să scriu ce se întâmplă într-un service. Un punct de vedere al unui profan.
13:00 Sunt la recepţia service-ului, unde mă primeşte o domnişoară amabilă.
13:01 Îmi ia datele, talonul, cheia şi mergem la maşină; notează zgârieturile, kilometrajul şi faptul că e murdară (aşa e, recunosc, n-am reuşit să o duc la spălat anul ăsta, din cauza vremii mereu schimbătoare).
13:08 Mă invită să merg în sala de aşteptare, estimând o oră pentru verificare.
13:24 Mă uit pe hârtia pe care mi-a dat-o şi văd că a scris nu o oră, ci una şi jumătate (până la 14:30). Sunt calm. Merg afară, lângă maşină.
14:01 După 53 de minute în care absolut nimeni nu a dat vreun semn de interes faţă de maşina mea, vine în sfârşit mecanicul! Ia maşina şi o bagă în hală.
14:02 Mecanicul pleacă.
14:12 Mecanicul se întoarce, cu calculatorul la subraţ.
14:12 Mecanicul face testul pe calculator.
14:21 Cheamă un coleg, care, stând sprijinit de uşă, se uită curios la calculator.
14:23 Pleacă amândoi (habar n-am unde, mie nu-mi spun nimic).
14:29 Mecanicul se întoarce, tot cu un calculator după el. Porneşte maşina.
14:31 Predă calculatorul altcuiva şi apoi se duce să se sfătuiască cu un alt coleg.
14:33 Mecanicul pare un pic debusolat, dispare din peisaj. Atenţie, deja a trecut ora estimată. Sunt calm.
14:38 Mecanicul apare în peisaj, strigă după Lucian, pleacă după el, pare a-i explica ceva. Poziţia corpului este cumva vinovată, cu mâinile la spate, încrucişate şi frământându-le.
14:42 Lucian vine şi mă întreabă extrem de serios dacă am făcut vreo intervenţie la distribuţie. Îi spun că nu, ultima intervenţie s-a făcut în service-ul lor, la revizie. Pleacă.
14:44 Mecanicul îmi spune că se va uita şi la plăcuţele de frână (scârţâie deja, după numai 2 luni). Îmi spune că e posibil să fi ajuns la jumătate. La întrebarea mea dacă e posibil să se întâmple asta într-un interval de timp atât de scurt, întâi pare surprins, dar îmi confirmă [cu jumătate de gură] că este posibil. Pleacă.
14:50 Revine, cu tot cu Lucian, îi spune ceva, la care Lucian replică cu un glas ridicat: Dă-l afară! Dă-l afară! Habar n-am la ce face referire. La mine, oare?
14:57 Mecanicul îl dă afară - e o piesă, poate fi orice, ce ştiu eu? Mi-e teamă să întreb. Pleacă.
15:06 Revine precipitat, cu tot cu piesa în mână. Pleacă precipitat.
15:08 Un om scapă pe jos nişte bani - cam un milion, la ochi. Evaluez situaţia şi mă decid să strig după el. Îmi mulţumeşte, zice că tocmai se uita mirat în mână, unde ştia că îi avea şi se întreba unde dispăruseră.
15:16 Mecanicul revine şi, în sfârşit!, îmi spune care e problema. Mă prefac că înţeleg, deşi nivelul meu de înţelegere a mecanicii e mai puţin decât vag. Cel care îmi creează probleme e captorul care citeşte turaţia motorului. Nu-l au pe stoc, îl va curăţa chiar pe al meu şi îl va monta la loc. Posibil să se rezolve problema, dar e bine să îl schimb, zice. Dau din umeri.
15:24 Termină de montat la loc captorul. Vine cineva şi-l întreabă dacă mai are mult de lucru, iar el spune supărat că da. Sunt calm.
15:27 Urcă maşina pe rampă. Face o verificare vizuală, apoi una manuală, îmi spune de o bieletă de direcţie care ar trebui schimbată. Aha.
15:31 Coboară maşina de pe rampă
15:32 Verifică luminile, îmi spune că trebuie să schimbe un bec de poziţie. OK, schimbă-l!
15:33 Domnişoara de la recepţie vine să-mi explice din nou care e problema maşinii. Dacă vreau, pot comanda piesa respectivă. Nu vreau pentru moment. Sau o pot comanda mai târziu, prin telefon. Bine. Mecanicul pleacă să ia becul de poziţie.
15:50 Mecanicul se întoarce cu becul de poziţie.
15:53 Termină de montat becul.
15:54 Îmi spune că asta a cam fost tot. Îl întreb dacă pot merge să fac plata, îmi spune că nu încă, trebuie să îl şi verifice cineva. Pleacă.
15:57 Se întoarce şi-mi spune că pot merge să fac plata. Nu-l mai verifică nimeni.
16:01 Iau hârtiile de la domnişoara de la recepţie şi merg să plătesc. Costă doar 59 de lei?!
16:06 Plec.
Concluziile mele:
- A fost ieftin! Deşi mi s-a părut extrem de ciudat că nu m-au taxat pentru manoperă. Nici pentru demontat - montat captor, nici pentru schimbarea becului. Plus 2 ore pierdute prin preajma maşinii. Un mare semn de întrebare pentru mine. M-au taxat doar pentru testul pe calculator şi pentru bec.
- A fost bine că mi-au explicat din când în când ce se întâmplă, deşi au făcut-o un pic cam târziu.
- Mi-aş fi dorit şi nişte scuze pentru timpul de aşteptare dublu faţă de cel estimat.
- Incredibil cum se poate trage mâţa de coadă într-un service. Maxim-maxim 25-30 de minute ar fi durat totul dacă ar fi luat maşina la ora programată şi s-ar fi concentrat pe ce avea de făcut. Mă gândesc că peste tot se trage mâţa de coadă. Sunt calm.
Am plecat din service cu senzaţia cu care pleci uneori de la doctor: ţi-e rău, ai febră, îţi crapă capul de durere, dar îţi spune că eşti sănătos tun, eventual ia o aspirină!
11.3.10
Plăcintă chinezească
Luăm una bucată deputat, una bucată bucată şi una bucată loc de distracţie. Le combinăm. Apoi adăugăm una bucată procuror. Iese o plăcintă în care găsim răvaşe.
Din partea miresei, candid şi pur: "M-abeep, m-a plimbat cu maşina, mi-a dat bani".
Din partea mirelui: "N-a fost vorba de impact, ci de studiu de impact. Nu credeam că există prostituţie, vroiam să mă conving. Studiul de impact a dat naştere unui pui de lege".
La urmă de tot, mai adăugăm încă una bucată deputat, de la care nu găsim răvaşe, însă.
Victime colaterale, total nevinovate, ale mixturii rezultate: una bucată bătăuş-dansator-prezentatorTV, pe nume Ionuţ Iftimoaie şi una bucată jucător de fotbal la două echipe în acelaşi timp (Sportul Studenţesc şi Rapid, dar ăsta e un alt scandal), pe nume Tibi Bălan.
Poftă mare!
Povestea e aici și aici.
Din partea miresei, candid şi pur: "M-a
Din partea mirelui: "N-a fost vorba de impact, ci de studiu de impact. Nu credeam că există prostituţie, vroiam să mă conving. Studiul de impact a dat naştere unui pui de lege".
La urmă de tot, mai adăugăm încă una bucată deputat, de la care nu găsim răvaşe, însă.
Victime colaterale, total nevinovate, ale mixturii rezultate: una bucată bătăuş-dansator-prezentatorTV, pe nume Ionuţ Iftimoaie şi una bucată jucător de fotbal la două echipe în acelaşi timp (Sportul Studenţesc şi Rapid, dar ăsta e un alt scandal), pe nume Tibi Bălan.
Poftă mare!
Povestea e aici și aici.
Martie
E martie. În alte vremuri ghioceii
Înmugureau discret în iarbă.
Pe pajişte-alergau viţeii,
Iar soarele-şi râdea în barbă.
E martie. Afară ninge viscolit.
Mă-ntreb de-o fi vreo lucrătură:
Globala încălzire pe noi ne-a ocolit?
Or n-am plătit factura la căldură?
Înmugureau discret în iarbă.
Pe pajişte-alergau viţeii,
Iar soarele-şi râdea în barbă.
E martie. Afară ninge viscolit.
Mă-ntreb de-o fi vreo lucrătură:
Globala încălzire pe noi ne-a ocolit?
Or n-am plătit factura la căldură?
9.3.10
Tu, când vrei să cauţi, cauţi
În cele aproximativ 6 luni de când am revitalizat blogul acesta ai ajuns la mine gugălind diverse combinaţii de cuvinte. Pentru posteritate, iată cele mai interesante căutări:
puskin the poet dog - interesantă din perspectiva faptului că este cea mai frecventă căutare (59 de căutări în ultimele 9 zile). Se pare că există cineva care e foarte interesat de ce-ar mai fi putut scrie Puşkin pe blogul meu. O să stau de vorbă cu Puşkin şi o să-l rog să mai scrie ceva, măcar pentru fani.
sistemul lindenmayer - Aşa mă gândeam şi eu.
swing party - Wishful thinking, my friend.
te crezi - NU !
a sparge - Şi mie-mi vine câteodată.
aberăm pe o temă dată - Desigur, oricând cu plăcere.
arta ghicitului în bobi - Mi-aş dori, dar n-am bobi.
căciula rusească - La frigul de afară, tare-ar fi bună...
ce înseamnă a da pe ghicite - Ştiu numai ce înseamnă a lua pe ghicite.
concurs ghici cine sunt - Mă dau bătut. Cine eşti?
cum comunică o celulă cu cealaltă - Am mai explicat : printr-o gaură făcută în perete.
coloană tasată - N-am avut, nu vreau să am.
cuvinte derivate pentru cuvantul frate (clasa a6a) - Ştii proverbul acela: "Frate, frate, dar brânza-i pe bani"?
de ce iubim femeile (blogger pierdut) - Chiar că sunt pierdut. De ce le iubim?
ghicito pretenie - Namun răspuns.
ghicitorii despre patrie cu răspunsuri - Ăăăă, da, aşa e.
gras un portret liber - La dracu, ce m-ai nimerit aici !
înjurături ardeleneşti - No, f***-i ! E bună ?
jocuri cu nimereşte sau ghiceşte - Dar văd că nu te poţi decide. Cu nimereşte, sau cu ghiceşte ?
jocuri de ghicit dacă este tânăr sau bătrân - Mergi pe varianta pesimistă. E bătrân.
mariana flamand - Corect ar fi fost flămândă. Dar de ce?
maxime chinghis - Pisicuţă pis-pis-pis, Chin' ghis te-a adus în vis?
mi-am ghicit - Bravo ţie !
mi-am pierdut prietenii - Şi i-ai găsit pe blogul meu?
nam gagică - Nasol momentu'.
nu-mi mai pasă - Speram să spui asta.
o întâmplare cu un regret - Regret că regreţi.
plecarea vrăbiuţelor - Apoi, dac-au plecat, n-ai ce le face, asta e.
proverbu nu săpa groapa altuia ca vei cadea singur in ea - Ai săpat, ai scăpat. N-ai săpat, treaba ta.
swing fată - Swing, fată ! Şi dă şi mie mail dacă faci asta :D
trăieşti ca într-o celulă rece - Doamne Fereşte!
viaţă, viaţă, grea mai eşti - E vreo manea cu numele ăsta?
vreau şi eu numerele norocoase la click din 12.10.2009 - Eu le vreau pe cele din 01.04.2010 ! Se poate ?
Următoarea postare de gen: peste 6 luni. Să ne vedem cu bine ;)
puskin the poet dog - interesantă din perspectiva faptului că este cea mai frecventă căutare (59 de căutări în ultimele 9 zile). Se pare că există cineva care e foarte interesat de ce-ar mai fi putut scrie Puşkin pe blogul meu. O să stau de vorbă cu Puşkin şi o să-l rog să mai scrie ceva, măcar pentru fani.
sistemul lindenmayer - Aşa mă gândeam şi eu.
swing party - Wishful thinking, my friend.
te crezi - NU !
a sparge - Şi mie-mi vine câteodată.
aberăm pe o temă dată - Desigur, oricând cu plăcere.
arta ghicitului în bobi - Mi-aş dori, dar n-am bobi.
căciula rusească - La frigul de afară, tare-ar fi bună...
ce înseamnă a da pe ghicite - Ştiu numai ce înseamnă a lua pe ghicite.
concurs ghici cine sunt - Mă dau bătut. Cine eşti?
cum comunică o celulă cu cealaltă - Am mai explicat : printr-o gaură făcută în perete.
coloană tasată - N-am avut, nu vreau să am.
cuvinte derivate pentru cuvantul frate (clasa a6a) - Ştii proverbul acela: "Frate, frate, dar brânza-i pe bani"?
de ce iubim femeile (blogger pierdut) - Chiar că sunt pierdut. De ce le iubim?
ghicito pretenie - Namun răspuns.
ghicitorii despre patrie cu răspunsuri - Ăăăă, da, aşa e.
gras un portret liber - La dracu, ce m-ai nimerit aici !
înjurături ardeleneşti - No, f***-i ! E bună ?
jocuri cu nimereşte sau ghiceşte - Dar văd că nu te poţi decide. Cu nimereşte, sau cu ghiceşte ?
jocuri de ghicit dacă este tânăr sau bătrân - Mergi pe varianta pesimistă. E bătrân.
mariana flamand - Corect ar fi fost flămândă. Dar de ce?
maxime chinghis - Pisicuţă pis-pis-pis, Chin' ghis te-a adus în vis?
mi-am ghicit - Bravo ţie !
mi-am pierdut prietenii - Şi i-ai găsit pe blogul meu?
nam gagică - Nasol momentu'.
nu-mi mai pasă - Speram să spui asta.
o întâmplare cu un regret - Regret că regreţi.
plecarea vrăbiuţelor - Apoi, dac-au plecat, n-ai ce le face, asta e.
proverbu nu săpa groapa altuia ca vei cadea singur in ea - Ai săpat, ai scăpat. N-ai săpat, treaba ta.
swing fată - Swing, fată ! Şi dă şi mie mail dacă faci asta :D
trăieşti ca într-o celulă rece - Doamne Fereşte!
viaţă, viaţă, grea mai eşti - E vreo manea cu numele ăsta?
vreau şi eu numerele norocoase la click din 12.10.2009 - Eu le vreau pe cele din 01.04.2010 ! Se poate ?
Următoarea postare de gen: peste 6 luni. Să ne vedem cu bine ;)
1.3.10
La mulţi ani, doamnelor şi domnişoarelor!
Aţi remarcat? Eu, cel puţin, da. Mergeam pe stradă cu buchetul de flori pregătit pentru colegele mele şi, cu coada ochiului, vedeam peste tot priviri zâmbitoare de femeie.
Astăzi e una din acele zile în care avem ocazia să fim galanţi. Dacă nici astăzi, atunci când? E una din acele zile în care poţi să obţii un zâmbet cu un gest simplu. O zi în care parcă ne înţelegem mai bine, noi, cei de pe planeta Marte cu voi, cele de pe planeta Venus. În jurul meu simt căldură, chiar mai multă decât în alte zile considerate în mod clasic sărbători. O fi doar impresia mea, o astenie de primăvară, sau a mai remarcat cineva asta?
La Mulţi Ani tuturor doamnelor şi domnişoarelor, zic!
Iertare dacă te-am omis cumva, nu am făcut-o cu intenţie, doar trage-mă discret de mânecă ;)
P.S.
Puşkin vă transmite şi el urări de bine, chiar dacă, tot aşteptând să termin postarea, a adormit.
Astăzi e una din acele zile în care avem ocazia să fim galanţi. Dacă nici astăzi, atunci când? E una din acele zile în care poţi să obţii un zâmbet cu un gest simplu. O zi în care parcă ne înţelegem mai bine, noi, cei de pe planeta Marte cu voi, cele de pe planeta Venus. În jurul meu simt căldură, chiar mai multă decât în alte zile considerate în mod clasic sărbători. O fi doar impresia mea, o astenie de primăvară, sau a mai remarcat cineva asta?
La Mulţi Ani tuturor doamnelor şi domnişoarelor, zic!
Iertare dacă te-am omis cumva, nu am făcut-o cu intenţie, doar trage-mă discret de mânecă ;)
P.S.
Puşkin vă transmite şi el urări de bine, chiar dacă, tot aşteptând să termin postarea, a adormit.
28.2.10
Punct. Și de la capăt?
Pentru că cei vizați direct și-au exprimat deja sentimentele și pentru că mie mi-e clar că scopul inițial a fost atins, dragilor, eu și caligul vrem să vă anunțăm că povestea cu Flav a fost o farsă!
Deși la un moment dat nu ne așteptam să prindă atât de bine și la atât de multe persoane [cărora le cer scuze dacă această farsă i-a lezat în vreun fel], ceea ce starsgates a intuit într-un comentariu anterior era real. Adică Flav Wasilescu e unul și același cu domnul caligul.
La început a încercat să mă păcălească pe mine cu Flav, dar nu i-a mers și i-am propus să ducem farsa mai departe. Contul lui Călin n-a fost spart, bineînțeles, ca de altfel nici conturile lui Leo sau Lord D'If. caligul chiar mă întreba: Tu crezi că un cont se sparge atât de ușor? Eu am spus că da, deși recunosc că nu am habar dacă e simplu sau nu.
Indicii referitoare la faptul că era o farsă au existat chiar și în așa-zisul mesaj cu înjurături, dar cine să stea să se uite cu atenție la el? Erau câteva litere mai îngroșate în acel mesaj: a f e s r o a. Dacă sunt puse în ordinea corectă, rezultă propoziția: e o farsă.
Așadar, încă o dată spun, sper să nu vă supărați pe noi. Mulțumim vouă, celor care ați reacționat atât de fain la această poveste, eu cred că sunteți oameni care atunci când văd o problemă, acționează: starsgates, Maria, 1morning, unknown soul, anaid, hajari/copilu, Geanina, Vania și Andi Bob. Și nu în ultimul rând, mulțumiri speciale celor direct vizați: Lord D'If și Leo ;)
Deși la un moment dat nu ne așteptam să prindă atât de bine și la atât de multe persoane [cărora le cer scuze dacă această farsă i-a lezat în vreun fel], ceea ce starsgates a intuit într-un comentariu anterior era real. Adică Flav Wasilescu e unul și același cu domnul caligul.
La început a încercat să mă păcălească pe mine cu Flav, dar nu i-a mers și i-am propus să ducem farsa mai departe. Contul lui Călin n-a fost spart, bineînțeles, ca de altfel nici conturile lui Leo sau Lord D'If. caligul chiar mă întreba: Tu crezi că un cont se sparge atât de ușor? Eu am spus că da, deși recunosc că nu am habar dacă e simplu sau nu.
Indicii referitoare la faptul că era o farsă au existat chiar și în așa-zisul mesaj cu înjurături, dar cine să stea să se uite cu atenție la el? Erau câteva litere mai îngroșate în acel mesaj: a f e s r o a. Dacă sunt puse în ordinea corectă, rezultă propoziția: e o farsă.
Așadar, încă o dată spun, sper să nu vă supărați pe noi. Mulțumim vouă, celor care ați reacționat atât de fain la această poveste, eu cred că sunteți oameni care atunci când văd o problemă, acționează: starsgates, Maria, 1morning, unknown soul, anaid, hajari/copilu, Geanina, Vania și Andi Bob. Și nu în ultimul rând, mulțumiri speciale celor direct vizați: Lord D'If și Leo ;)
26.2.10
@@@@CINE *** TE CREZI@@@@@
Dragilor, iată ce mail am primit de la domnul Flav, pe care l-am descalificat din concurs. Inițial m-a pufnit râsul, sunt departe de vârsta la care îmi mai fac probleme din cauza unor amenințări venite pe mail din partea unor agramați, dar m-am decis să îl fac public pentru că susține că a spart mai multe conturi de mail. Din ce înțeleg eu, zice de Leo și de Lord D'If.
Nu știu ce să cred, poate pur și simplu bravează. Habar n-am, dar oricum, deja mi se pare că ar trebui să apelez la poliție. Eu mi-am schimbat parola la mailul personal, mi-am pus una cu o combinație imposibilă de cifre, litere mici și mari, de nici nu o pot reține fără să o citesc de pe hârtiuța pe care am notat-o.
Oricum nu aveam mare lucru acolo, dar e neplăcut să știi că cineva îți poate umbla nestingherit prin mailuri.
Voi ce spuneți că ar trebui să fac?
"From: Flav Wasilescu
To: cell_61@yahoo.co.uk
Sent: Fri, 26 February, 2010 18:47:20
Subject: @@@@CINE *** TE CREZI@@@@@
ce *** ma scotzi ashea,,, din konkurs fara motiv..............cn *** crezi k eshti ba ***......ai grije k poate nutzi pazeshti spatele intro zi........k te sparg...... shi c dak am spart contu lu calinhera shi leo.........shi lordif...... shi asta e o arta........shi oriqm ghceam destuli fara sa sparg konturi................asha k i tzi urez moooolta *** shi sa *** lu ***....... in *** de *** cu oki kre eshti........
Semnat Flav.
http://smecheru.wordpress.com/
"Nu suport sa ma calce fraierii-n picioare
Nu lasa capu jos pentru ca doar eshti mai tare
Bulangiilor le place sa se rupa in figuri
Sa se dea bazati, de fapt e semn ca-s fraieri siguri"
La Familia,Tupeu de borfas"
Am pus steluțe pe unde erau cuvintele urâte, prefer să-mi țin blogul departe de trivialități...
Nu știu ce să cred, poate pur și simplu bravează. Habar n-am, dar oricum, deja mi se pare că ar trebui să apelez la poliție. Eu mi-am schimbat parola la mailul personal, mi-am pus una cu o combinație imposibilă de cifre, litere mici și mari, de nici nu o pot reține fără să o citesc de pe hârtiuța pe care am notat-o.
Oricum nu aveam mare lucru acolo, dar e neplăcut să știi că cineva îți poate umbla nestingherit prin mailuri.
Voi ce spuneți că ar trebui să fac?
"From: Flav Wasilescu
To: cell_61@yahoo.co.uk
Sent: Fri, 26 February, 2010 18:47:20
Subject: @@@@CINE *** TE CREZI@@@@@
ce *** ma scotzi ashea,,, din konkurs fara motiv..............cn *** crezi k eshti ba ***......ai grije k poate nutzi pazeshti spatele intro zi........k te sparg...... shi c dak am spart contu lu calinhera shi leo.........shi lordif...... shi asta e o arta........shi oriqm ghceam destuli fara sa sparg konturi................asha k i tzi urez moooolta *** shi sa *** lu ***....... in *** de *** cu oki kre eshti........
Semnat Flav.
http://smecheru.wordpress.com/
"Nu suport sa ma calce fraierii-n picioare
Nu lasa capu jos pentru ca doar eshti mai tare
Bulangiilor le place sa se rupa in figuri
Sa se dea bazati, de fapt e semn ca-s fraieri siguri"
La Familia,Tupeu de borfas"
Am pus steluțe pe unde erau cuvintele urâte, prefer să-mi țin blogul departe de trivialități...
24.2.10
Oda oului cu nr. 3
[O, da! oului cu nr. 3]
De-o bună vreme, prin ziare,
Tot circulă o informare.
Cum că un ou cu număr trei
E bun de dat doar la purcei.
Cu cifra zero îs perfecte,
Că alea-s bio, n-au defecte.
Cu cifra unu-s acceptate,
Și poate doi, cu greutate.
Dar cifra trei e blestemată,
Ferește-te de-o vezi ștanțată!
Că cică oul e stresat
Din cauză de loc de-ouat.
În orice magazin cu ouă,
A debutat o modă nouă.
Se ia cutia, se deschide,
Citit pe ouă, se închide.
Apoi se merge de se-ntreabă,
De-o fi având pe-acea tarabă
Un ou cu zero. Iară răspunsu',
Invariabil, e același: NU!
Dar ce ai, bre, cu oul trei,
Pot să te-ntreb de ce nu-l vrei?
Cotcodăci găina eroină,
Găsind că n-are nici o vină.
Până acum nu te-ai uitat
Pe nici un ou, doar l-ai mâncat.
Cu cifra trei, nu importa,
Atunci când foamea te lovea.
Nu te-ntrebai, nu judecai,
Luai tigaia și-l spărgeai,
Făceai omletă, sau ou ochi,
Să nu mai spun, că îl deochi.
Și-acum? Ce naiba s-a-ntâmplat,
De oul mi l-ai refuzat?
Că are trei ștanțat pe el?
Dar gustu-i tare bunicel.
Și-apoi, te mai întreb ceva,
E drept, un pic fără perdea:
Bărbate, ia fii tu erou
Și zi-mi: tu, ce-ai ștanțat pe ou?
Scrisă la îndemnul lui caligul. Un fel de leapșă, carevasăzică.
De-o bună vreme, prin ziare,
Tot circulă o informare.
Cum că un ou cu număr trei
E bun de dat doar la purcei.
Cu cifra zero îs perfecte,
Că alea-s bio, n-au defecte.
Cu cifra unu-s acceptate,
Și poate doi, cu greutate.
Dar cifra trei e blestemată,
Ferește-te de-o vezi ștanțată!
Că cică oul e stresat
Din cauză de loc de-ouat.
În orice magazin cu ouă,
A debutat o modă nouă.
Se ia cutia, se deschide,
Citit pe ouă, se închide.
Apoi se merge de se-ntreabă,
De-o fi având pe-acea tarabă
Un ou cu zero. Iară răspunsu',
Invariabil, e același: NU!
Dar ce ai, bre, cu oul trei,
Pot să te-ntreb de ce nu-l vrei?
Cotcodăci găina eroină,
Găsind că n-are nici o vină.
Până acum nu te-ai uitat
Pe nici un ou, doar l-ai mâncat.
Cu cifra trei, nu importa,
Atunci când foamea te lovea.
Nu te-ntrebai, nu judecai,
Luai tigaia și-l spărgeai,
Făceai omletă, sau ou ochi,
Să nu mai spun, că îl deochi.
Și-acum? Ce naiba s-a-ntâmplat,
De oul mi l-ai refuzat?
Că are trei ștanțat pe el?
Dar gustu-i tare bunicel.
Și-apoi, te mai întreb ceva,
E drept, un pic fără perdea:
Bărbate, ia fii tu erou
Și zi-mi: tu, ce-ai ștanțat pe ou?
Scrisă la îndemnul lui caligul. Un fel de leapșă, carevasăzică.
8.2.10
Durerile copilăriei
Ilana mă provoacă într-un comentariu la un fel de leapşă. Iniţial nu era, dar am făcut-o noi să fie. Vorbind ea despre întâmplarea din copilărie în care s-a trezit cu scalpul ras de freza circulară, mi-a amintit de câteva din păţaniile mele în care am reuşit să-mi automutilez trupul [neintenţionat]. Cronologic:
1. Să tot fi avut vreo 7 ani când m-am suit pe o cabină telefonică. Nu doream să dau telefon, ci să văd lumea de sus. Şi acum vreau acelaşi lucru, dar prefer avionul. După ce mi-am satisfăcut dorinţa de înălţimi, am dat să cobor jos. Cabinei îi lipseau geamurile pe laterale, însă tot mai rămăseseră nişte bucăţi de sticlă spartă, dintr-aia groasă. Mi-a alunecat piciorul şi m-am oprit cu genunchiul într-o asemenea bucată. Am scăpat uşor: doar o cicatrice. A fost primul pas în înţelegerea faptului că trebuie să-mi calculez cu atenţie ţelurile de mărire.
2. Pe la vreo 8 ani mă jucam de-a v-aţi ascunselea prin casă. Am vrut să mă ascund în pat. Nu sub pat, ci în pat. Nu mă întrebaţi de ce, acum mi se pare o ascunzătoare nepotrivită. Am dat cu nasul de marginea patului, care era dintr-un lemn extrem de tare şi tăios. Nu, pe atunci nu exista IKEA de unde să-ţi cumperi apărători pentru copiii neatenţi. Urmarea a fost o cicatrice adâncă la nas, exact în dreptul ochilor. Partea bună e că se sprijină ochelarii mai uşor, nu mai au tendinţa de a aluneca.
3. Pe când aveam vreo 10 ani eram la ţară. Mi-a spus mătuşă-mea că a fătat pisica. În şură. M-am dus să văd, deh, curiozitate de copil. Erau în podul şurii. M-am urcat pe o scară, dar sus am dat peste un cuib de viespi care nu m-a iertat. Să tot fi fost vreo 4 sau 5 care m-au înţepat. De durere, am picat pe spate de pe scară, iar în cădere am reuşit să-mi fac o tăietură lungă de vreo 20 de cm şi adâncă de vreo 3 cm, în partea din spate a coapsei piciorului drept. Deşi am căzut aproape în cap, cea mai mare durere a fost tot cea produsă de înţepăturile de viespe. Cel puţin aşa îmi amintesc. O nouă lecţie pentru mine că ce e prea sus, e prea sus.
4. Când am mai crescut, pe la 14 ani, eram la fotbal cu băieţii, lângă o biserică. La un moment dat am dat mingea peste gard. Era un gard normal, dintr-ăla de fier, cu partea de sus în formă de suliţe. Am reuşit să recuperez mingea, după care, sărind gardul înapoi, m-am gândit să-mi sprijin talpa de una din suliţe. N-am simţit nimic pentru moment, dar după vreo 5 minute am remarcat că lăsam dâre de sânge în urma mea. Îmi intrase suliţa aceea vreo 2 cm în talpă şi habar n-aveam. Am învăţat că acel loc din talpă nu doare.
Bonus (fără sânge): pe la 13 ani a venit maică-mea la şcoală, la şedinţă cu părinţii. Eu eram pe afară, nu mai ţin minte ce făcusem rău, oricum nu făcusem bine. Clasa era la parter, însă un parter înalt. Curios din fire, am reuşit să mă sui pe peretele şcolii, ca să ascult ce se vorbeşte. Mă ţineam cu mâinile de pervaz şi eram urcat pe o bucată de cărămidă aflată puţin în afara peretelui, situată cam la un metru de pământ. La un moment dat, mi s-a părut că cineva se apropie de fereastră şi am sărit jos. Nu am calculat bine distanţa, pentru că am reuşit să aterizez exact în genunchi. A fost una din cele mai groaznice experienţe, având în vedere că vreo 5 minute nu am putut să mă ridic de acolo, dar nici nu puteam să urlu de durere, ceea ce îmi cam venea. Nu am mai luat parte la alte şedinţe cu părinţii de atunci.
Bonus (tot fără sânge): De 4 ori am reuşit să fiu salvat în ultima clipă de la înec, o dată întâmplându-se iarna. După aceea am învăţat să înot.
Să vedem, mai vrea cineva să povestească despre experienţele plăcute ale copilăriei? Eu o transmit prieteneşte [adică nu insist în caz că nu au chef să o facă] următorilor: Lord D'If , caligul, hajari/copilu, ADC, Mika, Vania şi LeP. Ceea ce nu înseamnă că dacă mai vor şi alţii, nu o pot prelua. Întotdeauna e amuzant să-ţi aminteşti despre copilărie ;)
1. Să tot fi avut vreo 7 ani când m-am suit pe o cabină telefonică. Nu doream să dau telefon, ci să văd lumea de sus. Şi acum vreau acelaşi lucru, dar prefer avionul. După ce mi-am satisfăcut dorinţa de înălţimi, am dat să cobor jos. Cabinei îi lipseau geamurile pe laterale, însă tot mai rămăseseră nişte bucăţi de sticlă spartă, dintr-aia groasă. Mi-a alunecat piciorul şi m-am oprit cu genunchiul într-o asemenea bucată. Am scăpat uşor: doar o cicatrice. A fost primul pas în înţelegerea faptului că trebuie să-mi calculez cu atenţie ţelurile de mărire.
2. Pe la vreo 8 ani mă jucam de-a v-aţi ascunselea prin casă. Am vrut să mă ascund în pat. Nu sub pat, ci în pat. Nu mă întrebaţi de ce, acum mi se pare o ascunzătoare nepotrivită. Am dat cu nasul de marginea patului, care era dintr-un lemn extrem de tare şi tăios. Nu, pe atunci nu exista IKEA de unde să-ţi cumperi apărători pentru copiii neatenţi. Urmarea a fost o cicatrice adâncă la nas, exact în dreptul ochilor. Partea bună e că se sprijină ochelarii mai uşor, nu mai au tendinţa de a aluneca.
3. Pe când aveam vreo 10 ani eram la ţară. Mi-a spus mătuşă-mea că a fătat pisica. În şură. M-am dus să văd, deh, curiozitate de copil. Erau în podul şurii. M-am urcat pe o scară, dar sus am dat peste un cuib de viespi care nu m-a iertat. Să tot fi fost vreo 4 sau 5 care m-au înţepat. De durere, am picat pe spate de pe scară, iar în cădere am reuşit să-mi fac o tăietură lungă de vreo 20 de cm şi adâncă de vreo 3 cm, în partea din spate a coapsei piciorului drept. Deşi am căzut aproape în cap, cea mai mare durere a fost tot cea produsă de înţepăturile de viespe. Cel puţin aşa îmi amintesc. O nouă lecţie pentru mine că ce e prea sus, e prea sus.
4. Când am mai crescut, pe la 14 ani, eram la fotbal cu băieţii, lângă o biserică. La un moment dat am dat mingea peste gard. Era un gard normal, dintr-ăla de fier, cu partea de sus în formă de suliţe. Am reuşit să recuperez mingea, după care, sărind gardul înapoi, m-am gândit să-mi sprijin talpa de una din suliţe. N-am simţit nimic pentru moment, dar după vreo 5 minute am remarcat că lăsam dâre de sânge în urma mea. Îmi intrase suliţa aceea vreo 2 cm în talpă şi habar n-aveam. Am învăţat că acel loc din talpă nu doare.
Bonus (fără sânge): pe la 13 ani a venit maică-mea la şcoală, la şedinţă cu părinţii. Eu eram pe afară, nu mai ţin minte ce făcusem rău, oricum nu făcusem bine. Clasa era la parter, însă un parter înalt. Curios din fire, am reuşit să mă sui pe peretele şcolii, ca să ascult ce se vorbeşte. Mă ţineam cu mâinile de pervaz şi eram urcat pe o bucată de cărămidă aflată puţin în afara peretelui, situată cam la un metru de pământ. La un moment dat, mi s-a părut că cineva se apropie de fereastră şi am sărit jos. Nu am calculat bine distanţa, pentru că am reuşit să aterizez exact în genunchi. A fost una din cele mai groaznice experienţe, având în vedere că vreo 5 minute nu am putut să mă ridic de acolo, dar nici nu puteam să urlu de durere, ceea ce îmi cam venea. Nu am mai luat parte la alte şedinţe cu părinţii de atunci.
Bonus (tot fără sânge): De 4 ori am reuşit să fiu salvat în ultima clipă de la înec, o dată întâmplându-se iarna. După aceea am învăţat să înot.
Să vedem, mai vrea cineva să povestească despre experienţele plăcute ale copilăriei? Eu o transmit prieteneşte [adică nu insist în caz că nu au chef să o facă] următorilor: Lord D'If , caligul, hajari/copilu, ADC, Mika, Vania şi LeP. Ceea ce nu înseamnă că dacă mai vor şi alţii, nu o pot prelua. Întotdeauna e amuzant să-ţi aminteşti despre copilărie ;)
28.1.10
Da, mami!
Am găsit acum câteva zile o postare dilematică pe blogul diacriticii. Întreba ea de ce oare românii, atunci când sunt strigaţi de proprii copii "Mama!" sau "Tata!", le răspund cu "Da, mama!", respectiv, "Da, tata!". Carevasăzică îşi apelează copiii cu "mama" sau "tata", deşi e evident că aceştia nu au această calitate.
Comentatorii acestei postări au lansat diverse ipoteze, explicaţia care a reunit cei mai mulţi adepţi fiind cea conform căreia ar fi vorba de o formă de empatie, o modalitate de a-i transmite copilului că există o cale de comunicare între părţi, un mod prin care îl încurajezi să interacţioneze cu tine.
Iată ce am aberat eu pe tema asta:
Aş zice că sunt 4 faze:
1. Faza la care bebeluşul gângureşte mai elevat. Adică leagă 2 silabe: “ma-ma”, sau “ta-ta”. Este posibil să le lege prelung, gen: “ma-ma-ma-ma”. La această fază, părinţii încep să sară în sus de bucurie, iau în braţe bebeul şi repetă ca în transă: MAMA!, TATA! De mai multe ori şi bine pronunţat, ca la surzi.
Bebeul se uită întrebător la ei. Mă îndoiesc că el are habar ce i se spune şi de obicei renunţă la a mai zice ceva. Deh, dacă vezi că cineva de lângă tine vorbeşte într-una, bunul simţ îţi spune să taci din gură, nu?
Aceasta e faza de început a “Mama!”, “Da, mama!”.
2. Faza la care copilul e maimuţică. Repetă majoritatea acţiunilor şi cuvintelor tale. Te cunoaşte, dar tu ai îndoieli că ştie foarte bine cine eşti. Fără să însemne neapărat că te strigă, să spunem că la un moment dat el spune “mama” sau “tata”. O spune frumos, ca la carte. Părintele vizat are aceeaşi reacţie: sare în sus de bucurie, şi zice: “Da, mama!”, sau “Da, tata!”, pentru a face clar că ea e mama, respectiv el e tata. Îşi reafirmă poziţia, şi îi arată copilului că au o cale de comunicare. Aş mai spune că îi arată celui mic că face bine repetând, folosind aceeaşi metodă a repetării.
[De multe ori, dacă bebeul strigă un părinte, care nu aude, celălalt părinte îi spune: "N-auzi, dragă, te strigă ăla mic! Vorbeşte-i!". De obicei, părintele care nu aude e tatăl. Asta n-are legătură cu nimic.]
În faza asta, se cimentează ticul verbal.
3. Faza la care copilul ştie cine eşti, tu ştii cine e copilul. Ei bine, la faza asta e mai greu de explicat ce resorturi îl împing pe un părinte să i se adreseze aşa copilului său. Ar putea fi obişnuinţa, ar putea fi dorul de faza a 2-a, ar putea fi dorinţa de a-i arăta că e pe aceeaşi lungime de undă, că există o cale de comunicare. Ar putea fi toate la un loc. E drept că i te-ai putea adresa pe nume [neapărat diminutivizat până la perioada adolescenţei], dar nu e mai simplu să i te adresezi aşa? Până îţi spune ferm în faţă: Mama, tata, pe mine mă cheamă… Şi atunci îţi reaminteşti. Şi foloseşti din ce în ce mai puţin expresia.
4. Când copilul, devenit adult, se mută de acasă, de obicei există tendinţa părintelui de a accentua ticul verbal, motivaţia fiind simplă: are senzaţia că a fost uitat, aşa că trebuie să-i reamintească mereu cine este: “Ai mâncat, mamă?”, “Nu ţi-a fost frig, tată?”.
Revine cumva la faza 2. Copilul nu se mai supără, însă. Mult mai rara interacţiune de la acest moment îl face să accepte acest neajuns al părintelui. Plus că e posibil să devină şi el părinte la un moment dat, iar atunci se reiau fazele.
Între timp, discuţia pe acel blog s-a oprit, dar eu tot am rămas cu această dilemă. Am întrebat şi pe la serviciu ce crede fiecare, s-au născut mici polemici. Voi ce spuneţi? Există o explicaţie mai bună?
Comentatorii acestei postări au lansat diverse ipoteze, explicaţia care a reunit cei mai mulţi adepţi fiind cea conform căreia ar fi vorba de o formă de empatie, o modalitate de a-i transmite copilului că există o cale de comunicare între părţi, un mod prin care îl încurajezi să interacţioneze cu tine.
Iată ce am aberat eu pe tema asta:
Aş zice că sunt 4 faze:
1. Faza la care bebeluşul gângureşte mai elevat. Adică leagă 2 silabe: “ma-ma”, sau “ta-ta”. Este posibil să le lege prelung, gen: “ma-ma-ma-ma”. La această fază, părinţii încep să sară în sus de bucurie, iau în braţe bebeul şi repetă ca în transă: MAMA!, TATA! De mai multe ori şi bine pronunţat, ca la surzi.
Bebeul se uită întrebător la ei. Mă îndoiesc că el are habar ce i se spune şi de obicei renunţă la a mai zice ceva. Deh, dacă vezi că cineva de lângă tine vorbeşte într-una, bunul simţ îţi spune să taci din gură, nu?
Aceasta e faza de început a “Mama!”, “Da, mama!”.
2. Faza la care copilul e maimuţică. Repetă majoritatea acţiunilor şi cuvintelor tale. Te cunoaşte, dar tu ai îndoieli că ştie foarte bine cine eşti. Fără să însemne neapărat că te strigă, să spunem că la un moment dat el spune “mama” sau “tata”. O spune frumos, ca la carte. Părintele vizat are aceeaşi reacţie: sare în sus de bucurie, şi zice: “Da, mama!”, sau “Da, tata!”, pentru a face clar că ea e mama, respectiv el e tata. Îşi reafirmă poziţia, şi îi arată copilului că au o cale de comunicare. Aş mai spune că îi arată celui mic că face bine repetând, folosind aceeaşi metodă a repetării.
[De multe ori, dacă bebeul strigă un părinte, care nu aude, celălalt părinte îi spune: "N-auzi, dragă, te strigă ăla mic! Vorbeşte-i!". De obicei, părintele care nu aude e tatăl. Asta n-are legătură cu nimic.]
În faza asta, se cimentează ticul verbal.
3. Faza la care copilul ştie cine eşti, tu ştii cine e copilul. Ei bine, la faza asta e mai greu de explicat ce resorturi îl împing pe un părinte să i se adreseze aşa copilului său. Ar putea fi obişnuinţa, ar putea fi dorul de faza a 2-a, ar putea fi dorinţa de a-i arăta că e pe aceeaşi lungime de undă, că există o cale de comunicare. Ar putea fi toate la un loc. E drept că i te-ai putea adresa pe nume [neapărat diminutivizat până la perioada adolescenţei], dar nu e mai simplu să i te adresezi aşa? Până îţi spune ferm în faţă: Mama, tata, pe mine mă cheamă… Şi atunci îţi reaminteşti. Şi foloseşti din ce în ce mai puţin expresia.
4. Când copilul, devenit adult, se mută de acasă, de obicei există tendinţa părintelui de a accentua ticul verbal, motivaţia fiind simplă: are senzaţia că a fost uitat, aşa că trebuie să-i reamintească mereu cine este: “Ai mâncat, mamă?”, “Nu ţi-a fost frig, tată?”.
Revine cumva la faza 2. Copilul nu se mai supără, însă. Mult mai rara interacţiune de la acest moment îl face să accepte acest neajuns al părintelui. Plus că e posibil să devină şi el părinte la un moment dat, iar atunci se reiau fazele.
Între timp, discuţia pe acel blog s-a oprit, dar eu tot am rămas cu această dilemă. Am întrebat şi pe la serviciu ce crede fiecare, s-au născut mici polemici. Voi ce spuneţi? Există o explicaţie mai bună?
14.1.10
Inspiră-te, te rog
De obicei ascult Radio Guerilla în trafic. Seara, pe la 6 şi-un sfert, ei fac promovare unor site-uri. N-am înţeles cum le aleg, aparent aleator. Aseară au propus un site care mi s-a părut extrem de amuzant, prin urmare m-am gândit să vi-l arăt şi vouă.
Pe acest site, poţi introduce un text (coincidenţă!) de 500 de caractere într-o căsuţă, iar site-ul începe să traducă cu google translate textul din română în japoneză şi apoi invers, până la de maxim 30 de ori, până ce translatorul nu mai oferă rezultate.
Later edit: Se blochează la textele de FIX 500 de caractere. Dacă textul are 499 de caractere, e bine.
Eu am introdus o parte din textul lui Puşkin, şi anume:
"Niciodată nu i-am înţeles pe deplin. În fiecare zi, ei ies din casă dimineaţa devreme, când eu mă reaşez comod pentru o altă rundă de somn. În timpul zilei, în casă e linişte. Din când în când, un claxon sparge monotonia. O pleoapă mi se ridică, dar o cobor repede. Prefer dulcea leneveală."
După 19 traduceri înainte şi înapoi (care sunt toate afişate), textul final rezultat e următorul:
"Eu nu înţeleg pe deplin. Risusuripu mediu confortabil de viaţă, la odihnă acasă. A doua zi, casa este liniştită. În unele cazuri, sparge monotonia de porumb. Am mai mici pleoapelor. Leneveală destul de dulce."
Ei, spuneţi şi voi dacă nu e amuzant! Mie mi-a amintit de copilărie şi de telefonul fără fir.
Site-ul este:
http://inspira-ma.te-rog.eu/
Spor la joacă! ;) (Şi lăsaţi-mi la comentarii textele - iniţial şi final - să mai râd şi eu puţin)
Pe acest site, poţi introduce un text (coincidenţă!) de 500 de caractere într-o căsuţă, iar site-ul începe să traducă cu google translate textul din română în japoneză şi apoi invers, până la de maxim 30 de ori, până ce translatorul nu mai oferă rezultate.
Later edit: Se blochează la textele de FIX 500 de caractere. Dacă textul are 499 de caractere, e bine.
Eu am introdus o parte din textul lui Puşkin, şi anume:
"Niciodată nu i-am înţeles pe deplin. În fiecare zi, ei ies din casă dimineaţa devreme, când eu mă reaşez comod pentru o altă rundă de somn. În timpul zilei, în casă e linişte. Din când în când, un claxon sparge monotonia. O pleoapă mi se ridică, dar o cobor repede. Prefer dulcea leneveală."
După 19 traduceri înainte şi înapoi (care sunt toate afişate), textul final rezultat e următorul:
"Eu nu înţeleg pe deplin. Risusuripu mediu confortabil de viaţă, la odihnă acasă. A doua zi, casa este liniştită. În unele cazuri, sparge monotonia de porumb. Am mai mici pleoapelor. Leneveală destul de dulce."
Ei, spuneţi şi voi dacă nu e amuzant! Mie mi-a amintit de copilărie şi de telefonul fără fir.
Site-ul este:
http://inspira-ma.te-rog.eu/
Spor la joacă! ;) (Şi lăsaţi-mi la comentarii textele - iniţial şi final - să mai râd şi eu puţin)
7.1.10
Avatar
Mă tot chinui de vreo câteva zile să ajung la Avatar. Am citit mai multe cronici, atât profesioniste, cât şi ale unor amatori. Vreau să-l văd, măcar de curiozitate, aşa că să nu încerce careva să mă convingă să nu fac asta. Dar, din păcate, toate biletele sunt rezervate în Bucureşti.
Nişte prieteni buni de-ai mei din Iaşi doresc să vadă şi ei Avatar. La Iaşi, bineînţeles. Nici acolo nu se găsesc bilete. Ei au găsit totuşi o soluţie, care pe mine m-a lăsat cu gura căscată: sâmbătă vor vedea filmul, dar nu la Iaşi, ci la Bacău. Pentru cine nu ştie, de la Iaşi la Bacău sunt vreo 125 de km.
Ce ţi-e şi cu filmele astea! După celebrul turism electoral, sau mai recentul turism stomatologic, a apărut şi turismul cinematografic. Am început să mă gândesc serios la varianta Ploieşti (60 de km), sau Piteşti, că tot e autostradă şi se ajunge mai repede.
Tu ce-ai face pentru a vedea un film? Fără răspunsuri de genul: l-aş lua de pe net ;)
Nişte prieteni buni de-ai mei din Iaşi doresc să vadă şi ei Avatar. La Iaşi, bineînţeles. Nici acolo nu se găsesc bilete. Ei au găsit totuşi o soluţie, care pe mine m-a lăsat cu gura căscată: sâmbătă vor vedea filmul, dar nu la Iaşi, ci la Bacău. Pentru cine nu ştie, de la Iaşi la Bacău sunt vreo 125 de km.
Ce ţi-e şi cu filmele astea! După celebrul turism electoral, sau mai recentul turism stomatologic, a apărut şi turismul cinematografic. Am început să mă gândesc serios la varianta Ploieşti (60 de km), sau Piteşti, că tot e autostradă şi se ajunge mai repede.
Tu ce-ai face pentru a vedea un film? Fără răspunsuri de genul: l-aş lua de pe net ;)
6.1.10
Poveste explozivă !
E seară. Pe aeroportul Meadows din Bakersfield, California, oamenii aşteaptă în liniște să fie chemați la check-in. Se formează coada pentru cursa spre Milwaukee. Pasagerii îşi aşează cuminţi bagajele de mână pe banda rulantă, iar acestea se îndreaptă ordonat către echipamentul care le scanează.
Cel care verifică vizual bagajele observă ceva într-una din valize. Sunt câteva recipiente care conţin o substanţă. Le numără, sunt cinci. Opreşte banda, o dă înapoi, cheamă un coleg, iar apoi o reporneşte, trecând din nou acel bagaj prin echipamentul de scanare. Da, ceva e în neregulă!!! Aparatul detectează prezenţa a două substanţe explozive: TNT şi TATP!
Imediat, se dă alarma în aeroport. Procedura standard prevede evacuarea acestuia, ceea ce se şi întâmplă. Aeroportul este închis, iar zborurile ce urmează sunt anulate. Geniştii se apropie cu grijă şi încep complicata operaţiune a deschiderii bagajului. Miile de ore de pregătire teoretică îşi vor dovedi, în sfârşit, utilitatea. Trag de fermoar încet, atât de încet încât timpul pare să se fi oprit în loc. Tensiunea atinge cote paroxistice. Când deschid valiza suspectă, amândoi simt dintr-o dată cum îi ia ameţeala. Împleticindu-se, fac câţiva paşi înapoi, de unde sunt preluaţi de echipajul de pe ambulanţă, care îi transportă în câteva minute la spital. Cei doi văd deja titlurile ediţiilor de mâine ale ziarelor din toată America: "Eroii de pe aeroportul Meadows".
În acest timp, proprietarul bagajului este interogat dur de către autorităţi. E un tânăr de 31 de ani, care susţine că fusese în vizită la rude şi acum se întoarce acasă. El cooperează fără să protesteze, răspunde calm la toate întrebările care îi sunt adresate. E ceva putred în toată povestea, anchetatorul ştie sigur asta, dar pentru moment nu are cum s-o dovedească. Îl întreabă ce transportă în acele recipiente. Răspunsul tânărului îl lasă perplex:
- Miere de albine!
- Miere de albine? Da, de parcă te-aş crede. Lasă că o să vedem noi!
Şi au văzut. Tânărul spunea adevărul. După câteva ore în care aeroportul fusese închis, zborurile au fost reluate, iar tânărul lăsat să plece acasă. Cu tot cu mierea lui de albine.
Deşi unii ar crede că aberez [din nou], nu, nu e aşa. E o poveste care chiar s-a întâmplat! Ieri, mai exact, în United F--king States of A. Ştirea e ceva mai scurtă, recunosc că am mai pus de la mine câteva mici detalii [care nu schimbă esenţa ei, totuşi]. Ştirea se află AICI.
18.12.09
De iarnă
Nu ştiu cum e prin alte zone, dar în Bucureşti chiar a venit iarna. Ca orice om prevăzător, mi-am echipat din timp maşina cu anvelope de sezon. Adică ieri pe la amiază. Mi-am autoadresat nişte injurii (pe care nu le pot reproduce aici) pentru că am suportat vreo 2 ore de stat în frig, la o coadă de fix 7 maşini care erau în faţa mea. Însă într-un final am reuşit să fac ce îmi propusesem de prin octombrie.
Dimineaţă am remarcat perdeaua de zăpadă viscolită care cădea din cer. Dar am observat şi traficul redus, iar asta mi-a dat curaj. Am coborât voios în parcare şi am stat un sfert de oră curăţând zăpada de pe maşină. Chiar am renunţat la un moment dat să mai insist pe operaţiune, când curăţam într-o parte, viscolul înzăpezea cealaltă parte. Şi invers.
M-am suit la volan, am întors maşina cu botul spre ieşirea din parcare, am mers vreo 10 metri, după care m-am oprit. Înainte, înapoi, nu conta cum, maşina nu mai vroia să meargă mai departe şi pace. Am reuşit performanţa de a mă opri fix la începutul drumului de acces în parcare, aşa că nici o altă maşină n-ar mai fi putut intra sau ieşi de acolo. Exclus să o părăsesc în acel loc. Prin urmare, am luat lopata, iar pentru început m-am rezumat să dau deoparte zăpada de pe lângă roţi. Cheie, ambreiaj, viteza întâi, acceleraţie, canci.
Am stat la dat cu lopata fix 50 de minute, cu încercări multiple de a pleca din acel loc. Am reuşit până la urmă să scot toată zăpada de sub maşină, aşezat mai întâi în genunchi şi apoi chiar pe burtă. În ultimul ceas, exact la ora când trebuia să fiu la serviciu, am reuşit să dau cu spatele cei 10 metri pe care îi parcursesem înainte şi am parcat maşina la loc. Apoi m-am îndreptat spre locul unde trebuia să mă îndrept de la început: spre metrou.
Am învăţat ceva din asta? Eu spun că da: când ai nevoie cu adevărat de un vecin săritor, niciodată nu e prin preajmă. Plus, cred că am bătut recordul de viteză - 20 de metri în 50 de minute să tot fie vreo 24 de metri la oră, nu?
Editat în 22.12: După ce am făcut manevra de parcat cu spatele, mi s-a aprins beculeţul de Service. Am aflat astăzi că e sistemul airbag. Mă costă 615 lei piesa care trebuie înlocuită. Cum să nu iubeşti iarna?
Editat în 22.12: După ce am făcut manevra de parcat cu spatele, mi s-a aprins beculeţul de Service. Am aflat astăzi că e sistemul airbag. Mă costă 615 lei piesa care trebuie înlocuită. Cum să nu iubeşti iarna?
8.10.09
Logică ratată
- Bună ziua, vă sun din partea băncii X.
- Bună ziua, spuneţi.
- Facem un sondaj cu privire la gradul de satisfacţie al clienţilor noştri, legat de carduri.
- Faceţi!
- Aş dori să vă informez că această convorbire poate fi înregistrată.
- Bine.
- Aţi avut un card Visa la care aţi renunţat acum câteva luni.
- Am avut.
- Am doar 2 întrebări pentru dumneavoastră legate de acest card.
- Puneţi-le.
- Prima e legată de motivul pentru care aţi renunţat la acest card. Ce anume v-a nemulţumit?
- Faptul că i-aţi pus un comision de 100 de lei anual care nu era iniţial.
- Deci, doar acest comision v-a nemulţumit.
- Da, doar acest comision, care nu era iniţial.
- Altceva nu v-a nemulţumit?
- Nu, nu m-a nemulţumit. Bun, îmi puneţi acum şi a doua întrebare? Scuze, dar sunt puţin ocupat.
- Bine. A doua întrebare este ce ar fi putut fi schimbat astfel încât să nu renunţaţi la card.
[?!?]
- Păi ce să fie, nu se deduce din răspunsul meu?!? Să nu se pună acest comision de 100 de lei!
- [imperturbabil] Am înţeles. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.
- Bună ziua, spuneţi.
- Facem un sondaj cu privire la gradul de satisfacţie al clienţilor noştri, legat de carduri.
- Faceţi!
- Aş dori să vă informez că această convorbire poate fi înregistrată.
- Bine.
- Aţi avut un card Visa la care aţi renunţat acum câteva luni.
- Am avut.
- Am doar 2 întrebări pentru dumneavoastră legate de acest card.
- Puneţi-le.
- Prima e legată de motivul pentru care aţi renunţat la acest card. Ce anume v-a nemulţumit?
- Faptul că i-aţi pus un comision de 100 de lei anual care nu era iniţial.
- Deci, doar acest comision v-a nemulţumit.
- Da, doar acest comision, care nu era iniţial.
- Altceva nu v-a nemulţumit?
- Nu, nu m-a nemulţumit. Bun, îmi puneţi acum şi a doua întrebare? Scuze, dar sunt puţin ocupat.
- Bine. A doua întrebare este ce ar fi putut fi schimbat astfel încât să nu renunţaţi la card.
[?!?]
- Păi ce să fie, nu se deduce din răspunsul meu?!? Să nu se pună acest comision de 100 de lei!
- [imperturbabil] Am înţeles. Vă mulţumesc şi vă doresc o zi bună.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
