Gând nedezlânat

Micul prinţ povesteşte despre idei geniale, apărute în timp ce surfa prin blogosferă, dar uitate în momentul cel mai nepotrivit, adică cel în care a încercat să le aştearnă în cuvinte.

Mi s-a întâmplat şi mie de mai multe ori să am aceeaşi senzaţie. E discutabilă genialitatea ideilor, bineînţeles, dar atât timp cât nu mai ştiu despre ce e vorba, cine îmi poate contesta această calitate a lor?

Însă sâmbătă noaptea am păţit reversul. Într-o stare de semi-trezie mi-a venit o idee de gând dezlânat. Am început să râd de unul singur şi mi-am spus: Neapărat trebuie să-l reţin, e senzaţional! [de remarcat că sunt generos în aprecierea propriei persoane]. M-am mai trezit de vreo două ori în timpul nopţii şi de fiecare dată mi l-am amintit. Şi de fiecare dată am râs cu poftă, de unul singur. Ha ha ha, ce tare e! [băi, nostim mai sunt!].

Apoi a venit dimineaţa. Când m-am trezit, uitasem de acel gând. Nu-i nimic, mi l-am adus aminte mai târziu. Ei bine, să mor dacă pot să înţeleg de ce dracu' râdeam ca prostu' în toiul nopţii. N-are nici cap, nici coadă, n-are nici un fel de înţeles. Zero barat.

Încep să mă îndoiesc de genialitatea mea. Sunt varză. Ca să fiu în ton cu această constatare, m-am înverzit.

Prima întâlnire offline

Am mers decis să nu abordez subiectele tabu: politică, religie, sex. Discuţia despre politică poate deveni licenţioasă [băga-mi-aş etc.]. La cea despre religie ar trebui să fiu politician [vorbă multă fără să spun nimic]. Despre sex nu poate fi vorba [prea devreme, sunt un gentleman!]. Aşa că i-am vorbit despre fotbal:
"Ştii, aseară Messi a dat 4 goluri!"
Răspunsul ei m-a lăsat perplex:
"Me si rupe mie de fotbal. Mai bine zi: ce mesirie ai?".
M-a fermecat: 2 calambururi!
Oare mai urmează şi altele?

Prietenilor din blogroll

A venit iarna în oraşul exotic. Ningea... De sărbatori, la apus de soare, tăcuta doamnă primi o invitație. Era o conferință de presă și lecturi publice pe teme de dezvoltare personală. Lecturi diverse: "Maria Tănase pentru Herta Muller și Sanda Weigl", "Sensul vieții lui Vasile Alecsandri. Învățături de minte", "Să vorbim despre București. Momente de zâmbet trist", precum și "Bruce Willis speechless and down the hatch! ".
Ea era un leușor special. La serviciu lumea o privea cu prietenie. Ea știa prea bine că avea și defecte, dar când venea vorba despre asta intra într-o tăcere temporară. Trecutul nu-i era lipsit de tenebre, iar sufletu-i era plin de frământări. Dorea să meargă la conferință, dar luase gripa umană. Zăcând în pat, le spunea celor din jur:
- Sunt gata să vă dau 10 sfaturi pentru a vă bucura de vizita la Amsterdam, dar de azi înainte mă găsiți aici!
Apoi, începu să delireze:
- Știu că sunt trenuri blocate pe ruta București - Constanța, chiar îmi pare rău pentru asta, dar eu cred că nu am încălcat vreun protocol. Cavalerilor, în PA-uri să ne adunăm! Să cântăm cântecele ale zilei și colindul meu. Mă auziți? Să mai gândim, ori ba?
Febra se agravă, iar ea începu să se bâlbâie:
- Carte, carte, carte. Concurs, concurs, concurs!
Nimeni nu știa ce dorea, dar cu drag se ocupară de ea și curând putu să zică, întremată: Merry Christmas!

Să aberăm pe o temă dată (14)

Tema pentru 07.10: "De ce merg femeile impreuna la baie?", propusă de Simion Cristian.

Aveau aproape 40 de ani, iar copiii lor erau deja la facultate. Copii făcuţi la tinereţe, din dragoste. Cel puţin aşa rămăsese ideea. De vreo 10 ani însă, soţii lor le cam neglijau. Pretindeau mereu că firmele pe care le începuseră de la zero le mănâncă tot timpul.
Hap-hap.
Veneau seara târziu, obosiţi şi fără chef de nimic. Făceau duş şi se culcau. După zeci, poate sute, de mâncăruri pregătite şi apoi aruncate la coşul de gunoi, după zeci, poate sute, de furouri cumpărate pentru a atrage atenţia, cele 2 bune prietene au avut o idee.
Click-click.
Şi-au invitat soţii la o cină romantică, în patru, ca pe vremuri. În mod curios, ambii au acceptat. Au mers la magazinul de specialitate şi au cumpărat ce-au avut de cumpărat. În cursul cinei s-au comportat admirabil, au râs la poantele răsuflate, le-au ascultat plângerile despre cât de grea a devenit viaţa lor de când cu firmele alea, dar totuşi cât de bine e că acum nu duc lipsă de nimic. “Asta s-o credeţi voi!”, au gândit ele în acelaşi timp. Şi-au zâmbit amar.
He-he.
La un moment dat, după al treilea pahar de vin, şi-au făcut semnul stabilit, s-au scuzat şi s-au dus la toaletă. Acolo ascunseseră cumpărăturile de la magazinul de specialitate. S-au întors şi nici măcar groaza din ochii viitorilor lor foşti soţi nu le-a oprit să facă ceea ce deja hotărâseră să facă.
Bang-bang.


Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (13)

Tema pentru 06.10: "Portalul sufletului meu", propusă de Rappa_ru'


Gugăleam. Căutam o fată cu ochii verzi, părul blond, 1,70 m înălţime, slăbuţă, cu buze cărnoase, sânii rotunzi, picioare frumoase, cu simţul umorului, artistă, iubitoare de câini, copii şi mâncare bună.
O fată exact cum îşi dorea sufleţelul meu.
Am găsit un site pe care scria cu litere de-o şchioapă:

PORTALUL SUFLETULUI TĂU

Nu era acolo. M-am uitat cu atenţie întreaga zi şi încă una după.
Dar site-ul mi-a dat o idee: Ce-ar fi să gugălesc în sufletul meu? Am apăsat pe “Mă simt norocos” şi mi s-a răspuns: “Aşa e, eşti norocos! E chiar soţia ta cea pe care-o cauţi!”.

Am uitat că ne-am certat.


Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de mâine vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian



Scuze că din cauza timpului puţin disponibil nu am mai intrat pe blogurile voastre să vă citesc aberaţiile. Promit că recuperez tot! ;)


Acest PA se potriveşte (deşi recunosc că nu a fost intenţionat) cu tema propusă de Călin Hera "Mintea românului de pe urmă" pentru ale sale celebre PAverbe. 

Să aberăm pe o temă dată (12)

Tema pentru 05.10: "L-ai prins pe Dumnezeu de picior!!! Ai câştigat o sumă imensă de bani!", propusă de orianda.

= continuare a acestei postări =

Abia ce-am închis telefonul şi a sunat din nou. Ce naiba o fi uitat să-mi zică?
- Ce mai vrei, măi femeie?
- Alo, bună ziua, sunteţi domnul Vasile Mărgineanu?
- Da, da, mă scuzaţi...
- Domnule Mărgineanu, am o veste importantă pentru dumneavoastră! Staţi jos?
- O secundă, să mă aşez. Spuneţi!
- Domnule Mărgineanu, vă sun din partea firmei Dumnezeu şi fiii. Numele meu este Ion Dumnezeu. Firma mea este nouă pe piaţă şi ne-am hotărât să facem o campanie de promovare a produselor noastre prin organizarea unui concurs. Calculatorul a desemnat numărul dumneavoastră de telefon drept câştigător. Premiul pe care îl oferim este...vă ţineţi bine de scaun?
- Da, da, spuneţi o dată!
- Premiul cel mare este, domnule Mărgineanu, atenţie mare, ciuliţi urechile bine, premiul cel mare este de...o sută de milioane de lei!
- O sută de milioane? Hmmm....Da, e o sumă destul de mare pentru unii, poate, dar nu e chiar ce numesc eu mare. Cât face asta? Vreo 2.500 de euro? Ce mare brânză de premiu e ăsta?
- Domnule Mărgineanu, înţeleg că aveţi o vârstă la care sunteţi obişnuiţi cu vechiul leu. Această sumă este nu în lei vechi, ci în...sunteţi pregătit?...în LEI NOI!
- Doamne fereşte! Hai, domnule, e o glumă, ce e asta?
- Domnule Mărgineanu, vă asigurăm că nu este o glumă. Este adevărul adevărat. Totuşi, atenţie, totuşi pentru a intra în posesia ei trebuie să faceţi un singur lucru.
- Aha, ştiam eu că e un truc aici. Cum să dai 100 de milioane de lei noi aiurea? Acum ştiu că o să spuneţi că trebuie să mă arunc de la vreo 5.000 de metri fără paraşută şi dacă ajung teafăr jos câştig premiul, nu?
- Domnule Mărgineanu, suntem o firmă serioasă, cum să facem aşa ceva? Produsele noastre sunt destinate pieţei articolelor sportive, mai exact pantofi de sport. Organizăm un concurs la care dumneavoastră veţi încălţa pantofi de sport de la concurenţă, iar eu pantofii de sport produşi de firma mea. Dumneavoastră trebuie să alergaţi după mine, iar dacă reuşiţi să mă prindeţi de picior, câştigaţi suma de bani. Simplu, nu?
- Ce mai prostie e asta, domnule? Am o vârstă la care credeţi că-mi mai arde de alergat? Ştiţi cât am muncit să-mi fac o burtă respectabilă?
- Domnule Mărgineanu, din datele noastre aveţi 49 de ani. Aşa este?
- Neîmpliniţi!
- Mulţi înainte! Vreau să ştiţi că veţi concura împotriva unei persoane care are 74 de ani.
- Adică dumneavoastră aveţi 74 de ani? Nu păreţi, aveţi o voce tânără!
- Mulţumesc, dar nu despre vocea mea e vorba aici. Întrebarea este dacă acceptaţi provocarea sau nu.
- Accept, domnule...Dumnezeu aţi spus că vă cheamă, nu?
- Da, Ion Dumnezeu.
- Bine, domnule Dumnezeu, trimiteţi-mi toate datele prin mail, acum mă grăbesc să ajung acasă la soţia mea. Mă aşteaptă. De-abia aştept să-i spun despre premiul dumneavoastră!
- Domnule Mărgineanu, acel concurs este astăzi, în 45 de minute trebuie să fiţi la stadionul Naţional.
- Oh, Doamne! Şi cu soţia ce fac?
- Nu ştiu, vedeţi dumneavoastră. Vă aşteptăm la stadion. La revedere.

Şi a închis. După aceea, i-am dat telefon Mariei şi i-am povestit despre premiu, despre concurs, despre faptul că trebuia să prind un bătrân de 74 de ani de picior şi cum o să fim mai bogaţi şi o să ne realizăm toate visele dacă reuşesc să fac asta. M-a ascultat cu atenţie, n-a suflat o vorbă până ce am terminat. Apoi, mi-a spus că se miră de poveştile pe care le inventez pentru a scăpa de corvoada lunară, puteam să-i spun de-a dreptul că nu am chef şi să o las în pace. Mi-a mai spus că îşi cumpărase un vibrator şi să nu care cumva să vin mai devreme de 10 seara, pentru că avea de gând să se simtă bine. La final mi s-a părut că mi-a strigat "Impotentule!", dar nu sunt sigur, că se auzea puţin întrerupt. Lasă că o împac eu cu cele 100 de milioane!




Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, au aberat pe această temă, la data respectivă, și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (11)

Tema pentru 04.10: Andropauza, propusă de nakudo.

- Alo, Maria?
- Da, iubi!
- Bună, dragă. Ce faci?
- Bine, te aștept.
- Mă aștepți? Ai pus masa?
- Sigur că da. Am aranjat totul, am pus lumânările...
- Lumânările? Da' cine-a murit?
- Dragul meu, ai uitat...Astăzi e acea zi...Din lună...
- Ăăăă...Acea zi din lună? Ți-a venit? Dar nu ziceai că nu-ți mai vine?
- Dragul meu, ce trebuie să fac să înţelegi? Să-ți desenez? Acea zi din lună în care ne simțim și noi bine...
- Aaaaaa, ACEA zi din lună. Bine, am înțeles. Dar, știi, mă cam doare capul.
- Dragul meu, calmantul e pregătit.
- ...Și mă simt puțin cam murdar.
- Știu, știu, baia va fi gata, la temperatura de 41 de grade, cu multă spumă și muzica de relaxare în fundal, așa cum îți place ție.
- Dar știi că mă dor puțin și mușchii, încă de dimineață mă simțeam puțin rău.
- Știu, am pregătit uleiul, am fost la Corina și am împrumutat masa ei de masaj, îți promit că te fac să te simți ca-n ceruri.
- Dar știi că după masaj pe mine mă cam ia somnul, nu?
- Lasă, că facem noi ceva să nu te ia somnul, stai tu liniștit.
- Bine, stau liniștit. Dar când mâncăm atunci, înainte sau după?
- Dragul meu, mâncatul e opțional, putem servi ceva chiar în pat.
- În pat? Nu, nu cred că putem face asta în pat, știi că urăsc firimiturile în pat.
- Bine, putem mânca ceva care nu lasă firimituri. De exemplu, putem mânca căpșuni cu frișcă!
- Da, de parcă n-ai ști că eu sunt alergic la căpșuni.
- Atunci, zmeură cu frișcă. Întinzi frișca pe mine și apoi te descurci tu să o iei de-acolo.
- Adică pui frișcă pe haine și după aceea te aștepți să fac eu ce anume?
- Nu pe haine, prostuțule, ai uitat ce făceam când eram mai tineri?
- Să fiu sincer, am cam uitat. Tu mai ții minte ceva?
- Bineînțeles, nu-ți fă probleme. Memoria mea ajunge pentru amândoi.
- Da, iar vrei să iei tu controlul.
- Dragul meu, controlul e în întregime la tine. Numai nu uita unicul lucru pe care trebuie să-l faci tu: să cumperi o pastilă de Viagra!
- Da, mie mi-ai dat partea cea mai grea. Iar trebuie să mă duc la farmacie și să se uite aia la mine zâmbind în colțul gurii. Asta e ultima dată când fac asta, îți promit!
- Bine, dragul meu, de luna viitoare îți promit că mă ocup tot eu și de asta. Dar hai o dată acasă, că se răcește apa din cadă!

- va urma - 

Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, au aberat pe această temă, la data respectivă, și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (10)

Tema de mâine, 03.10: "Eu nu-nteleg cum din romani di daci / Se nasc mai nou atati aurolaci (F. Neagu)" propusă de Little Red.



- Roșioarooo! Unde ești fă, mâncațaș gura ta? Ia fătencoa' săț arăt ceva la tembelizor!
- Logane, ceț zâsei io să nu mai hurli așa? Șăzi liniștit că vin acu'.
- Roșioarooo, hai fă, căi noua manea a lu' Aurelian Pastramă, aia cu haoleu inimioara mea cețaș face de teaș vedea!
- Logane, de câte ori săț mai zic că Pastramă ăla e varză? Iar lai confundat cu Aurolac Porumbescu! Ăla e manelistu' meu preferat, bre.

Cu aceste cuvinte, Roșioara reveni la calculul derivatelor. Era, până la urmă, unica odraslă a familiei Ionescu care reușise la facultate.
2024 se anunța totuși un an greu pentru românii de la Haret. Se zvonea din nou că se desființează.



Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de mâine vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian



De sâmbătă până luni sunt plecat într-un mic concediu, așa că, cu scuzele de rigoare, temele pentru aceste zile le voi face ulterior.

Să aberăm pe o temă dată (9)

Tema de mâine, 02.10: "Aberaţi despre ochelari, ciocolată şi pionieri!" propusă de Leo.



Ana era o fată frumoasă, blondă, cu ochii albaştri ca peruzeaua. Era comandanta de unitate, cel dintâi pionier al şcolii. Când se făcea careul era alături de profesori, pe treptele şcolii, în timp ce noi, ăia micii, o admiram de jos. Nu purta ochelari, ca mulţi dintre cei care învăţau bine şi-şi tociseră vederea buchisind manualele. Toţi băieţii o iubeam din tot sufletul nostru de clasa a 6-a.

Aseară, la casa de marcat mi s-a oferit o ciocolată în loc de mărunţiş. Casieriţa era Ana, am recunoscut-o după ochi! După o clipă de uluială, am refuzat-o, comunista naibii!



Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (8)

Tema de azi: "Imaginaţi-vă o călătorie alături de extratereştri" propusă de julie.
Cu mulţumiri către gamalia, de la care am preluat o idee ;)



La 8:13 trenul plecă din gară. În gările unde făcea opriri ajungea şi pleca fix la ora programată. La toaletă era curăţenie, erau şerveţele, săpun, curgea apa. În compartimente erau scaune pe care puteai sta. Geamurile se deschideau cu uşurinţă, iar aerul condiţionat făcea căldura suportabilă. Lumea din jur părea atât de civilizată, încât Ion nu îndrăzni să-şi scoată sandvişul cu salam şi ceapă pe care-l pregătise cu grijă.
“Frate, parcă-s pe altă planetă. Alt aer decât cel din trenurile de pe la noi. Extratereştri, nu alta, austriecii ăştia” îşi zise.
Înghiţi în sec, pregătindu-se de drumul lung de 7 ore şi 4 minute.



Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (7)

Tema de azi: "Ce mică-i vacanţa mare" propusă de Iulia.


- Aaaah, ce bine miroase floarea asta! Ce îmbătător e aerul, ce briză plăcută! Ia uite şi păsărica aceea ce frumos cântă. Şi cerul, ah, cerul, ce albastru incredibil! Şi iarba, oh Doamne, iarba, ce verde sublim! Aş sta o veşnicie aici...

- Treci, bă, înapoi în celulă. N-auzi sirena? Te crezi în vacanţa mare? Vezi că-ţi împing acuş un pulan peste coaste de-o să zici că te-a călcat trenul!

Cu aste vorbe miloase gardianul întrerupse reveria puşcăriaşului.

- Lasă, că mă liberez eu şi mă fac grădinar, îşi promise, cu lacrimi în ochi, puşcăriaşul.

Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (6)

Tema de azi: "Trebuie sa participati la o misiune la o baza lunara, unde veti fi lasat singur timp de 2 luni, sau daca refuzati trebuie sa locuiti la un far, pe o insula mica, undeva în largul Atlanticului.Care din cele doua variante o alegeti si ce va luati cu voi." propusă de giuliaszavo.


Am pierdut un pariu. Pariul era simplu, eu am spus că bate Steaua, ei au spus că nu bate. Și n-a bătut, normal. De unde să știu că Bănel o dă iar în ațe, dar la poarta greșită?
Dacă câștigam, mergeam într-o misiune pe Lună. Știu, n-a ajuns nimeni până acum pe Lună, toată faza cu Armstrong a fost filmată pe un platou din Aria 51. Toată lumea știe asta, e la mintea cocoșului. Dar de data asta era real. Aș fi fost primul om care pune piciorul pe Lună și ar fi stat două luni acolo. Ei lasă, că cine știe ce efecte adverse ar fi avut statul ăsta pe Lună. Mai bine c-am pierdut. Dar cum aș fi intrat eu în istorie, of ce ocazie am pierdut...
Acum trebuie să-l înlocuiesc pe cel care a câștigat. E un amărât, vai de capul lui, un bărbos scheletic, îmbrăcat în fiecare zi cu aceeași cămașă de in și o pereche de pantaloni scurți cam nespălaţi. Iar în picioare are o pereche de sandale rufoase, vechi de cel puțin 10 ani. Meseria lui e paznic de far, stă toată ziua și se uită pe mare după vapoarele care trec prin zonă și le semnalizează în caz că se apropie prea mult de insula aia pierdută în mijlocul oceanului Atlantic. Urâtă meserie!
Nici nu vreau să mă gândesc ce-o să fac eu acolo toată ziua fără televizor. Unde mai văd eu știrile, unde mai văd eu circul, scandalurile, morții, accidentele, violurile, bătăile din trafic, înghesuiala de la moaște, ultrașii, becalismele, și altele dintr-astea fără de care parcă nici nu mai pot trăi? Oare o să mai recunosc lumea după cele două luni de singurătate, în mijlocul rechinilor? Oare or fi rechini? Poate fac o mică întrecere cu ei: Cine mănâncă mai repede o oaie. Pentru asta ar trebui să-mi iau niște oi cu mine. Să-mi notez.
Ce-aș mai putea eu face oare toată ziua acolo? Să-mi iau cărți! Da, să văd unde am pus pachetul ăla de cărți plasticate, ca să nu se strice dacă plouă. Mai dau o pasiență, poate mă joc singur un pokeraș, poate câștig, cine știe?
Iar dacă câștig, lasă că-mi iau eu un bilet pe următoarea navă care pleacă pe Lună și stau acolo vreo 3 luni, ca să-l întrec pe bărbuță ăsta care a câștigat pariul. Na, numai de-al dracu', c-așa vreau eu!


Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (5)

Tema de azi: "Imaginati-va ca ati gasit Masina Timpului. Unde ati fost si ce ati vazut?" propusă de gamalia.

Nu-mi pot reveni. Am reușit să aflu toate secretele Universului. De câteva zile stau și-mi aștept sfârșitul. Sau ce-o mai urma.

Totul a început acum două luni. Sunt o persoană oarecare, niciodată n-am fost foarte inteligentă, întotdeauna undeva pe la mijlocul clasei. N-am făcut avere, nu l-am găsit încă pe Făt-Frumos. M-am mulțumit întotdeauna cu puțin, nu am știut să ies în față, nici măcar când aveam o idee. Asta nu s-a întâmplat de prea multe ori, așa că nu am mari regrete.
Acum două luni m-a trimis șeful să duc un pachet la Brașov. La întoarcere deja se făcuse seară. Conduceam liniștită, fără să bag prea tare de seamă ce se întâmplă în jurul meu. N-am băgat de seamă nici avertizorul de benzină, care mă anunța că benzina e pe terminate. Undeva între Câmpina și Ploiești, în plin câmp, mașina mi-a murit. Pana prostului. Sau a proastei, fiind cazul meu.
Ce puteam face? Am pus avariile și am început să mă gândesc. Cine oare ar fi fost dispus să vină de la București să mă remorcheze? Deodată, am văzut pe cer ceva care arăta ca o minge de foc. Se deplasa cu o viteză uimitoare pe o traiectorie descendentă. După câteva secunde, s-a izbit de pământ și a explodat cu un zgomot asurzitor. N-am stat prea mult pe gânduri, am coborât din mașină și am luat-o la fugă spre locul impactului. Astăzi mă întreb ce anume m-a făcut să fac asta, pentru că de obicei nu sunt foarte curajoasă. Nu mai are nici un fel de importanță, oricum.
La locul unde explodase acel obiect era format un crater adânc de vreo 10 metri. Nu se vedea nimic înăuntrul craterului, doar foc și fum. Lângă crater, totuși, mi-a atras atenția un obiect. Arăta ca un telefon mobil, numai că era mai mare și avea foarte multe butoane care luminau. L-am luat în mână și în aceeași secundă am simțit o ușoară amețeală. Când mi-am revenit, mi-am dat seama că sunt cumva conectată cu acel dispozitiv. Mai întâi am auzit o voce care îmi spunea să introduc parametrii destinației. Destinația către ce? Dispozitivul mi-a răspuns: destinația temporală. Fără să mă gândesc prea mult, am spus 23 august 1944. Dispozitivul m-a întrebat atunci despre locul unde doream să ajung. Am zis București, era unicul loc unde-mi doream să fiu în acel moment.
N-aș putea să descriu senzația pe care am avut-o timp de câteva secunde, dar m-am trezit deodată într-un București care arăta diferit. Nu am recunoscut mare lucru, poate eram pe Calea Victoriei, poate pe Kisellef, nu știu, dar am intrat în panică atunci când am văzut oamenii și m-am gândit că vreau înapoi. Când am deschis ochii, eram lângă crater din nou.
Am fugit spre mașină, am telefonat la numărul de urgențe și le-am spus că explodase ceva pe câmp. Am păstrat dspozitivul. De atunci, am făcut multe drumuri în trecut, pentru că numai într-acolo poate merge. Am învățat să-l folosesc acum fără nici un fel de frică. Mi-am dat seama că pentru oamenii din trecut sunt invizibilă, din cauză că nu trupul meu nu călătorește, ci doar gândul. M-am plimbat peste tot unde s-a întâmplat ceva important, am văzut fiecare lucru așa cum s-a întâmplat și am aflat că istoria e deformată. Multe lucruri pe care le știm nu s-au întâmplat de fapt, în timp ce alte lucruri despre importanța cărora mi-am dat seama aflându-le, ne-au fost ascunse.
În călătoriile mele i-am întâlnit și pe cei care inventaseră acel dispozitiv. M-am intersectat cu ei de mai multe ori.
Deși puteau alege să facă altceva, au preferat să-mi deschidă ochii și să-mi spună tot ceea ce vroiam să știu despre secretele Universului. Mi-au spus că nu sunt primul uman care află aceste secrete, dar nu mi-au dat alte informații cu privire la ceilalți. Mi-au spus că, în caz că voi încerca să fac publice aceste secrete, cel mai probabil voi fi închisă într-un ospiciu, dar nu i-am crezut...

Cei de la Poliție mi-au spus că am avut o cădere  nervoasă și am clacat. Mi-au spus că m-au găsit tremurând și cu privirea pierdută. Zic ei că pana de benzină și frica de a rămâne singură în câmp m-au adus în starea asta. M-au internat la spitalul 9 și au început să mă îndoape cu tranchilizante. Povestea asta mi-au spus-o după câteva săptămâni în care aparent nu au avut cu cine să discute. Cică aberam despre un dispozitiv de călătorit în timp, secretele Universului, rase superioare și navete spațiale distruse într-o explozie.
Acum m-am liniștit. Le spun ce vor ei să audă. Dar, eu știu care e adevărul, iar adevărul e că timpul nostru s-a scurs.



Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (4)

Tema de azi: "Imaginați-vă că ați fost invitați să participați la un concurs pentru a vă dovedi talentul în ale vânatului sau pescuitului. Descrieți participarea voastră la acel eveniment și eventual rezultatele obținute (vânat sau pescuit)", propusă de compadvice.

Avertisment - text nerecomandat minorilor sub 16 ani.

S-a mai dus unul. Băi frate, se însoară prietenii ăștia ai mei, ceva de speriat. Mai suntem câțiva care ținem stindardul independenței sus. Mâine e petrecerea burlacilor și cine a fost pus să se ocupe de organizare? Bineînțeles că eu. De fapt nu, nu m-au pus, să nu fiu rău. M-au invitat amicii mei să le demonstrez încă o dată talentul meu înnăscut de vânător de chilipiruri.

- N-avem prea mulți bani la dispoziție pentru petrecerea asta de burlaci, încearcă să te descurci. E criză și nu mai avem bani de curve de lux, mi-au zis.
- Stați liniștiți, că se descurcă băiatu'. Ca întotdeauna.

De fapt, n-aveam nici o idee, banii nu fuseseră niciodată o problemă în situațiile astea. Dar cum puteam eu să-i dezamăgesc? Singura idee pe care am avut-o a fost să cumpăr ziarul cu anunțuri, de la care mă interesa rubrica Matrimoniale. Aia e cea mai tare rubrică. 99% din anunțuri sunt oferte de sex pe bani, deși se cheamă Matrimoniale. Sau poate tocmai de asta se cheamă așa? Cu ce e căsătoria diferită? Marci banu', marci sexu'. Nu marci banu', mănânci mâncare rece. Sau poate nici pe aia.

Am încercuit cu roșu vreo 3 anunțuri interesante:
"Dulceața zilei, blondă sexy și atrăgătoare ofer companie intimă domnilor ce vor să atingă apogeul. Calitatea serviciilor nu te vor dezamăgi și vei reveni cu siguranță! La tine acasă sau la hotel!"

"Pisicuțe jucăușe vor să te dezmierde și să te alinte cu mângâierile lor catifelate!! Masaj erotic, senzual și în același timp sălbatic!!"

"Piercing în limbutză vino să vezi câte pot face cu el...te-ar excita să mă vezi masturbându-mă?? mie-mi place...plăceri maxime!!!"

Am sunat la toate cele 3 numere să văd cum merge piața, dar cel mai bun preț mi-a fost oferit de pisicuțe. Erau mai ieftine deși erau două. Foarte bine, și așa erau preferatele mele de la început! Am stabilit ziua, ora și am închis fericit telefonul. Încă o dată le voi arăta mucoșilor ăștia de prieteni ai mei ce înseamnă să fii bărbat care se pricepe la toate. Ei n-au tupeu nici măcar să dea un telefon, dar se dau mari cocoși când apare vreo tipă prin zonă...

Petrecerea a început discret. Câțiva erau veniți de la serviciu, puțin obosiți și încă cu problemele de acolo în cap. Am turnat tuturor câte un whisky și le-am spus să lase prostiile, că vin fetele alea și trebuie să fim pregătiți. Ginerică s-a îmbătat primul. Bea și plângea. Ne tot explica ce mare Don Juan era el și cum va trebui de-acum încolo să păstreze drumul drept. L-am mințit consolat cum am putut, dar ce puteam eu, burlac, să-i povestesc despre căsătorie?

După vreo oră eram toți bine-dispuși, cu chef de vorbă și dorință de-a întâmpina pisicuțele. Când au sunat la ușă, i-am invitat pe toți să se așeze pe unde pot, am aprins o veioză roșie pentru atmosferă, am pus muzică ambientală și le-am deschis. Erau două, așa cum promiseseră. Au intrat și ne-au făcut semn să stăm cuminți. Și-au pus propria muzică și au început să danseze lasciv. Au început să-și scoată hainele una câte una, în uralele noastre, la început mai discrete, apoi din ce în ce mai zgomotoase.

La faza de final, când trebuiau să-și scoată chiloțeii, erau întoarse cu spatele la noi. Fluierături, urale, extaz general! Și-au scos chiloții și s-au întors ușor. Dar când zic ușor, foarte-foarte ușor. Deși lumina era difuză, când le-am văzut am amuțit cu toții. Ce să vezi? Pisicuțele erau de fapt motănei.


Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (3)

Tema de azi:
"Ai prins peștișorul de aur. Ce ai de povestit?"

Mi se spune Golden Fish Killer. Povestea e complicat de simplă.
Acum vreo 4 ani pescuiam liniștit pe malul lacului Sf. Ana. Știu, o să spuneți că în lacul Sf. Ana nu trăiește nici o vietate, din cauză că în apă nu există oxigen. Dar eu, eu de unde să știu asta pe atunci, ha?
Stăteam cu undița în mână și citeam o carte. Era o carte de bucate, citeam despre cum se prepară somonul. Deodată, undița a început să se miște. Cu o mișcare studiată în lungii ani de pescuit, am scos captura. Era doar un pește mic-mic și amărât. M-am gândit că n-are prea mare importanță, mi-era foame și el ar fi putut fi cina mea din acea seară. Așa că l-am pus în găleata de lângă mine și mi-am reluat lectura.
Deodată, am auzit o voce, exact ca-n poveștile pe care mi le spunea bunicul meu, mare pescar și mare amator de povești de pescuit:
- Domnule, domnule, vă rog frumos să mă ascultați!
Vocea venea chiar din găleată! Inițial am crezut că halucinez, mi-am tras două palme și mi-am afundat privirea în carte.
- Domnule, domnule, mă auziți? Vă rog frumos să mă ascultați!
M-am uitat în găleată și era chiar peștele cel care vorbea! Am leșinat.
Când m-am trezit, trecuseră vreo câteva ore, era seară. Peștele aștepta liniștit să-mi revin.
- Domnule, eu sunt peștișorul de aur. Celebrul peștișor de aur, știți dumneavoastră care. Cel cu cele 3 dorințe. Dacă-mi dați drumul, puteți să vă puneți 3 dorințe, iar eu vi le voi îndeplini, indiferent ce-mi veți cere. O singură rugăminte am: gândiți-vă bine, pentru că din momentul în care ați spus cuvântul "vreau" nu mai există cale de întoarcere.
Deși părea de necrezut, am dat din cap încet, semn că am înțeles și am început să mă gândesc. Și-atunci mi-a venit ideea aceea, care pentru moment părea genială.
- Vreau...
- V-ați gândit bine?
- Da! Vreau să fie pace în lume, pentru totdeauna!
Cu asta m-am gândit că am asigurat viitorul omenirii.
Peștișorul a scuturat încet din cap, a aprobare, și mi-a zis că se face.
- Vreau...ca toți oamenii să aibă ce pune pe masă zi de zi, să nu mai sufere niciodată de foame.
Cu asta m-am gândit că am asigurat viitorul fiecărui om de pe planeta asta.
Peștișorul a căscat ochii mari și apoi mi-a zis că nu e nici o problemă.
- Domnule, dar n-am mai întâlnit niciodată în viața mea de peștișor o persoană atât de altruistă! Permiteți-mi să vă aplaud cu ambele aripioare! Bravo!
- Buuun, acum, înainte de a-mi pune a treia dorință, te rog să-mi spui dacă poți avea urmași, i-am spus.
- Da, desigur, dar...
- Te rog frumos să nu mă întrerupi! Deci, poți avea urmași. Prea bine atunci, vreau ca urmașii tăi, și urmașii urmașilor tăi și așa mai departe, în vecii vecilor, să se lase prinși de mine exact în momentele cele mai grele din viața mea, atunci când voi avea cea mai mare nevoie de ei!
Cu asta, m-am gândit că mi-am asigurat viitorul meu pentru totdeauna. Când voi avea nevoie de ceva, hop și peștișorul de aur fiu, sau fiică, sau nepot, sau nepoată, și hop 3 dorințe numai pentru mine. Logic, nu?
Peștișorul a bulbucat ochii, apoi s-a uitat pieziș la mine și cu un oftat din toți rărunchii mi-a spus că se rezolvă și asta. Mi-a spus să-i dau drumul și s-a făcut nevăzut în apele reci ale lacului.
După vreo câteva luni, am avut o problemă. Deși trebuia să o rezolv și eram la mare distanță de lac, am simțit deodată nevoia presantă de a urca la lacul Sf. Ana. Am purces la drum, iar când am ajuns acolo mi-am instalat undița. După vreo câteva minute, deja undița se mișca, semn că prinsesem ceva. Era un peștișor, arăta exact ca peștișorul meu de aur! Fericit, l-am scos din cârlig și i-am dat binețe.
- Bună ziua, mi-a spus, eu sunt fiul peștișorului de aur pe care l-ați prins acum câtva timp. Știam că o să veniți și vă așteptam.
- Ce bine! Vreau...
- Stați, stați, stați. Să vă explic: tata a vrut să vă avertizeze că numai darul vorbirii se transmite din tată-n fiu, nu și darul de a putea îndeplini 3 dorințe. Dar ați fost atât de grăbit, încât n-a reușit să facă asta. Prin urmare, ceea ce vă rog eu acum este să-mi dați drumul fără să vă mai îndeplinesc 3 dorințe, pentru că pur și simplu nu am această putere.
Am leșinat.
Când m-am trezit, peștișorul-fiu aștepta liniștit. El a fost primul, a fost norocos pentru că lui i-am dat drumul.
Ulterior am mai făcut vreo câteva zeci de drumuri la lacul Sf. Ana, de fiecare dată când aveam o problemă. Din păcate, doar acolo trăiau peștișorii de aur. Niciunul n-a mai avut puterea de a îndeplini 3 dorințe. La un moment dat n-am mai rezistat și am început să-i prepar la tigaie. Așa cum citisem că se prepară somonul, în cartea de bucate. Trebuia să-mi asigur și mie măcar masa de seară.



Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Să aberăm pe o temă dată (2)

Tema de azi: 
"Elena Udrea - Pro sau contra"

Viaţa mea a intrat de o bună bucată de vreme pe panta descendentă. Speranţa de viaţă a bărbaţilor în România este de 68,2 ani, aşa că pot calcula cu siguranță vârful, situat la jumătate: 34,1 ani. Eu am deja 36...
Ia să mă gândesc eu, ce făceam la 34,1 ani? Hmmm...Să mă gândesc oare la întreaga zi, sau doar la seară? Mai bine aleg seara, că ştiu sigur ce făceam.
Deci, eram cu o bere în mână, cu pizza în cealaltă şi cu telecomanda televizorului așezată strategic, lângă mine. Dezbrăcat doar în chiloţi Îmbrăcat în pijama, mă uitam la ştiri. La ProTV, o știre despre Băsescu și Elena Udrea. Am schimbat canalul. La Antena 1, știre despre Elena Udrea și Băsescu. Nu-i a bună! La Realitatea am dat în sfârșit peste altceva: o știre doar despre Elena Udrea. Am renunțat să mai schimb canalele și m-am cufundat în urmărirea știrii, înfulecând cu poftă din pizza și luând înghițituri gigantice din berea rece. La un moment dat, amintirea aceea a apărut din nou...

Aveam vreo 5 ani și abia intrasem la grupa mijlocie, după un an traumatizant la grupa mică. Nu mai povestesc acum despre grupa mică, m-am chinuit destul la psiholog. Chiar în prima zi, când am intrat în clasă, m-a întâmpinat o fetiță cu ochi mari, zâmbitori, care s-a îndreptat hotărâtă spre mine. În primul moment m-am speriat, pentru că am crezut că vrea să-mi ia suzeta. Mi-a întins mâna și mi-a spus, cu cea mai suavă voce din lume, uitându-se drept în ochii mei:
- Bună ziua. Pe mine mă cheamă Udrea. Elena Udrea. Am 5 ani, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile! Pe tine cum te cheamă?
- Pe mine mă cheamă Marcell. Am peste 5 ani!
- Ce bine, cred că o să fim colegi. Mie mi-a spus mama că trebuie să mă impun. Știi ce înseamnă asta?
- Nu. Nu am auzit.
- Bine, nici eu.
Asta a fost prima noastră întâlnire, la care m-a cucerit iremediabil. Ea este unica căreia i-aș fi dat suzeta mea oricând, de bună voie. Drumurile noastre în viață s-au intersectat mereu de la acel moment, dar niciodată nu am avut curaj să-i spun simțeam pentru ea. Au fost alții mai cocoși decât mine, din păcate.

Mă tot gândesc la ea, aproape de fiecare dată când se dă o știre la televizor despre Elena Udrea, ministresa. Doamne, ce-o mai urăsc! Ce ghinion pe mine să apară o persoană cu nume identic căreia i se face promovare agresivă peste tot în presă!

Mâine iar trebuie să o iau de la capăt la psiholog...




Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian

Tema pentru 26.09, când este ziua în care eu trebuie să o propun, este următoarea: 
"Ai prins peștișorul de aur. Ce ai de povestit?"

Să aberăm pe o temă dată (1)

Tema de azi:
"Să presupunem că pe data de 5 ianuarie 2010 Primăria orașului în care locuiți anunță falimentul firmei locale de termoficare și iminenta închidere a căldurii și apei calde. Cum scrieți pe blog despre acest eveniment?"

E frig. Tastez și după fiecare literă tastată îmi suflu în pumni.
Astăzi Primăria ne-a anunțat că rahatul ăla de companie care dă căldură va da faliment. Ultimul muncitor care mai muncea acolo s-a enervat că îi micșoraseră programul de lucru de la 24 la 18 de ore, a luat un ciocan rotopercutor (sau rotopercutant?) și a distrus ultima termocentrală care mai funcționa, așa că firma nu mai produce nimic, decât fier vechi pentru doritori.
Reducerea programului ultimului muncitor avea o motivație justă din punctul de vedere al companiei. Într-un final cei 27 de directori generali și 43 de directori adjuncți își dăduseră seama că salariul de 400 de lei al muncitorului nu mai putea fi susținut de rezultatele firmei, în scădere din cauza crizei, iar soluția evidentă era diminuarea lui la 300 de lei. Cu reducerea programului în consecință.
Distrugerea ultimei centrale care mai funcționa avea o motivație justă din punctul de vedere al ultimului muncitor. În primul rând, el își pierduse mințile. Nu reducerea salariului era cea care l-a afectat, cum s-ar putea presupune, ci chiar reducerea programului.
El locuia împreună cu părinții lui, părinții părinților lui și bunicii părinților lui într-o garsonieră situată într-un cămin de nefamiliști deja deconectat de la rețeaua de căldură.
Acolo stau și eu!
Bunicii părinților lui veneau din când în când pe la el și-i aduceau un pachețel cu mâncare în schimbul câtorva ore de somn lângă țeava principală a termocentralei. În sinea lui, el spera ca aceste schimbări de temperatură să-i afecteze pe bătrâni și aceștia să se ducă [într-un final] în lumea celor drepți.
Îi erau dragi, dar parcă simțea și el nevoia de a se așeza la casa lui. Și a părinților lui. Și a părinților părinților lui. Până la urmă, se gândea el, mai mult de 6 persoane era puțin cam înghesuit într-o garsonieră.
Cele 6 ore de lucru în minus îl trimiteau pe drumuri. În plus, erau exact orele în care bunicii părinților lui veneau la el.
Știu toate astea de la o vecină de la etajul 2, care îi cunoaște mai bine. Eu abia m-am mutat în căminul ăsta de nefamiliști. Noroc că noi suntem opt, dar din opt, cinci sunt copii. E frig, dar ne-am obișnuit. Ne băgăm unul într-altul și ne încălzim.

Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian