Să aberăm pe o temă dată (1)

Tema de azi:
"Să presupunem că pe data de 5 ianuarie 2010 Primăria orașului în care locuiți anunță falimentul firmei locale de termoficare și iminenta închidere a căldurii și apei calde. Cum scrieți pe blog despre acest eveniment?"

E frig. Tastez și după fiecare literă tastată îmi suflu în pumni.
Astăzi Primăria ne-a anunțat că rahatul ăla de companie care dă căldură va da faliment. Ultimul muncitor care mai muncea acolo s-a enervat că îi micșoraseră programul de lucru de la 24 la 18 de ore, a luat un ciocan rotopercutor (sau rotopercutant?) și a distrus ultima termocentrală care mai funcționa, așa că firma nu mai produce nimic, decât fier vechi pentru doritori.
Reducerea programului ultimului muncitor avea o motivație justă din punctul de vedere al companiei. Într-un final cei 27 de directori generali și 43 de directori adjuncți își dăduseră seama că salariul de 400 de lei al muncitorului nu mai putea fi susținut de rezultatele firmei, în scădere din cauza crizei, iar soluția evidentă era diminuarea lui la 300 de lei. Cu reducerea programului în consecință.
Distrugerea ultimei centrale care mai funcționa avea o motivație justă din punctul de vedere al ultimului muncitor. În primul rând, el își pierduse mințile. Nu reducerea salariului era cea care l-a afectat, cum s-ar putea presupune, ci chiar reducerea programului.
El locuia împreună cu părinții lui, părinții părinților lui și bunicii părinților lui într-o garsonieră situată într-un cămin de nefamiliști deja deconectat de la rețeaua de căldură.
Acolo stau și eu!
Bunicii părinților lui veneau din când în când pe la el și-i aduceau un pachețel cu mâncare în schimbul câtorva ore de somn lângă țeava principală a termocentralei. În sinea lui, el spera ca aceste schimbări de temperatură să-i afecteze pe bătrâni și aceștia să se ducă [într-un final] în lumea celor drepți.
Îi erau dragi, dar parcă simțea și el nevoia de a se așeza la casa lui. Și a părinților lui. Și a părinților părinților lui. Până la urmă, se gândea el, mai mult de 6 persoane era puțin cam înghesuit într-o garsonieră.
Cele 6 ore de lucru în minus îl trimiteau pe drumuri. În plus, erau exact orele în care bunicii părinților lui veneau la el.
Știu toate astea de la o vecină de la etajul 2, care îi cunoaște mai bine. Eu abia m-am mutat în căminul ăsta de nefamiliști. Noroc că noi suntem opt, dar din opt, cinci sunt copii. E frig, dar ne-am obișnuit. Ne băgăm unul într-altul și ne încălzim.

Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian