Să aberăm pe o temă dată (3)

Tema de azi:
"Ai prins peștișorul de aur. Ce ai de povestit?"

Mi se spune Golden Fish Killer. Povestea e complicat de simplă.
Acum vreo 4 ani pescuiam liniștit pe malul lacului Sf. Ana. Știu, o să spuneți că în lacul Sf. Ana nu trăiește nici o vietate, din cauză că în apă nu există oxigen. Dar eu, eu de unde să știu asta pe atunci, ha?
Stăteam cu undița în mână și citeam o carte. Era o carte de bucate, citeam despre cum se prepară somonul. Deodată, undița a început să se miște. Cu o mișcare studiată în lungii ani de pescuit, am scos captura. Era doar un pește mic-mic și amărât. M-am gândit că n-are prea mare importanță, mi-era foame și el ar fi putut fi cina mea din acea seară. Așa că l-am pus în găleata de lângă mine și mi-am reluat lectura.
Deodată, am auzit o voce, exact ca-n poveștile pe care mi le spunea bunicul meu, mare pescar și mare amator de povești de pescuit:
- Domnule, domnule, vă rog frumos să mă ascultați!
Vocea venea chiar din găleată! Inițial am crezut că halucinez, mi-am tras două palme și mi-am afundat privirea în carte.
- Domnule, domnule, mă auziți? Vă rog frumos să mă ascultați!
M-am uitat în găleată și era chiar peștele cel care vorbea! Am leșinat.
Când m-am trezit, trecuseră vreo câteva ore, era seară. Peștele aștepta liniștit să-mi revin.
- Domnule, eu sunt peștișorul de aur. Celebrul peștișor de aur, știți dumneavoastră care. Cel cu cele 3 dorințe. Dacă-mi dați drumul, puteți să vă puneți 3 dorințe, iar eu vi le voi îndeplini, indiferent ce-mi veți cere. O singură rugăminte am: gândiți-vă bine, pentru că din momentul în care ați spus cuvântul "vreau" nu mai există cale de întoarcere.
Deși părea de necrezut, am dat din cap încet, semn că am înțeles și am început să mă gândesc. Și-atunci mi-a venit ideea aceea, care pentru moment părea genială.
- Vreau...
- V-ați gândit bine?
- Da! Vreau să fie pace în lume, pentru totdeauna!
Cu asta m-am gândit că am asigurat viitorul omenirii.
Peștișorul a scuturat încet din cap, a aprobare, și mi-a zis că se face.
- Vreau...ca toți oamenii să aibă ce pune pe masă zi de zi, să nu mai sufere niciodată de foame.
Cu asta m-am gândit că am asigurat viitorul fiecărui om de pe planeta asta.
Peștișorul a căscat ochii mari și apoi mi-a zis că nu e nici o problemă.
- Domnule, dar n-am mai întâlnit niciodată în viața mea de peștișor o persoană atât de altruistă! Permiteți-mi să vă aplaud cu ambele aripioare! Bravo!
- Buuun, acum, înainte de a-mi pune a treia dorință, te rog să-mi spui dacă poți avea urmași, i-am spus.
- Da, desigur, dar...
- Te rog frumos să nu mă întrerupi! Deci, poți avea urmași. Prea bine atunci, vreau ca urmașii tăi, și urmașii urmașilor tăi și așa mai departe, în vecii vecilor, să se lase prinși de mine exact în momentele cele mai grele din viața mea, atunci când voi avea cea mai mare nevoie de ei!
Cu asta, m-am gândit că mi-am asigurat viitorul meu pentru totdeauna. Când voi avea nevoie de ceva, hop și peștișorul de aur fiu, sau fiică, sau nepot, sau nepoată, și hop 3 dorințe numai pentru mine. Logic, nu?
Peștișorul a bulbucat ochii, apoi s-a uitat pieziș la mine și cu un oftat din toți rărunchii mi-a spus că se rezolvă și asta. Mi-a spus să-i dau drumul și s-a făcut nevăzut în apele reci ale lacului.
După vreo câteva luni, am avut o problemă. Deși trebuia să o rezolv și eram la mare distanță de lac, am simțit deodată nevoia presantă de a urca la lacul Sf. Ana. Am purces la drum, iar când am ajuns acolo mi-am instalat undița. După vreo câteva minute, deja undița se mișca, semn că prinsesem ceva. Era un peștișor, arăta exact ca peștișorul meu de aur! Fericit, l-am scos din cârlig și i-am dat binețe.
- Bună ziua, mi-a spus, eu sunt fiul peștișorului de aur pe care l-ați prins acum câtva timp. Știam că o să veniți și vă așteptam.
- Ce bine! Vreau...
- Stați, stați, stați. Să vă explic: tata a vrut să vă avertizeze că numai darul vorbirii se transmite din tată-n fiu, nu și darul de a putea îndeplini 3 dorințe. Dar ați fost atât de grăbit, încât n-a reușit să facă asta. Prin urmare, ceea ce vă rog eu acum este să-mi dați drumul fără să vă mai îndeplinesc 3 dorințe, pentru că pur și simplu nu am această putere.
Am leșinat.
Când m-am trezit, peștișorul-fiu aștepta liniștit. El a fost primul, a fost norocos pentru că lui i-am dat drumul.
Ulterior am mai făcut vreo câteva zeci de drumuri la lacul Sf. Ana, de fiecare dată când aveam o problemă. Din păcate, doar acolo trăiau peștișorii de aur. Niciunul n-a mai avut puterea de a îndeplini 3 dorințe. La un moment dat n-am mai rezistat și am început să-i prepar la tigaie. Așa cum citisem că se prepară somonul, în cartea de bucate. Trebuia să-mi asigur și mie măcar masa de seară.



Acest articol este scris în cadrul jocului bloggeristic "Să aberăm pe o temă dată". În afară de mine, în cursul zilei de azi vor abera pe această temă și ceilalți participanți și anume: Canguru, Compadvice, Gamalia, Geocer, Giulia Szavo, Iulia, Julie, Leo, Little Red, Nakudo, Orianda, Rappa_ru, Simion Cristian