Celula 61 (1)

Partea 1 - Mongolia

6 iunie 1998. Avionul care m-a dus de la Moscova la Ulan Bator tocmai ce-a aterizat. Sunt puţin obosit după drumul extrem de lung, însă adrenalina îmi ţine loc de orice energizant.

Alaltăieri dimineaţă primisem un telefon de la Hans. Eram în Arad, la firmă. M-a întrebat dacă nu vreau să vin să lucrez cu el, în Mongolia. Nu am stat prea mult pe gânduri. Deh, când eşti tânăr, cu chef de aventură şi fără prea multe obligaţii, deciziile sunt uşor de luat. Seara eram deja în tren, în drum spre Bucureşti, de unde aveam să iau avionul a doua zi după amiază. Biletul de avion mi-a fost rezervat prin telefon. La Aeroflot. Mi-am făcut griji ştiind ce se spunea despre ei, însă altă variantă pur şi simplu nu era. Nu am mai zburat niciodată cu avionul, e prima mea experienţă. Şi ce destinaţie mi-am ales!

În Moscova am făcut o escală de vreo 5 ore. Timp destul pentru a mă plictisi prin magazinele aeroportului, timp destul pentru a mă gândi la ce am lăsat în urmă şi ce avea să urmeze. Sau cel puţin ce bănuiam eu că avea să urmeze, nu aveam de unde şti pe atunci că poate ar fi fost mai bine să fac cale întoarsă. Dar mai bine să nu anticipez.

Ulan Batorul e situat undeva după nişte munţi, cum vii dinspre Moscova, aşa că avionul a depăşit oraşul, după care a făcut o întoarcere la 180˚ şi abia apoi a început manevrele de aterizare. Un avion Tupolev vechi şi cam obosit, dar, fiind un novice în ale zborului, am stat cu ochi căscaţi larg şi m-am bucurat de fiecare clipă. A aterizat cu bine, în aplauzele noastre generoase.

Mi-am luat viza de pe aeroport, a costat vreo 15 dolari, după care am aşteptat să iasă bagajele şi am purces spre ieşire. Mă aştepta un mongolez micuţ şi bronzat, cu o hîrtie cu numele meu pe ea. Sau, în fine, ceva ce se dorea a fi numele meu, pentru că era scris evident greşit. Cel mai probabil de către Hans. Hans, contrar impresiei create de nume, e un englez veritabil. Tatăl lui e olandez, de unde şi rezonanţa germanică, însă mama lui e englezoaică. El s-a născut undeva prin Yorkshire şi e foarte mândru de asta. Are un accent cu care m-am obişnuit cu greu, dar cum sunt o persoană care întreabă atunci când nu înţelege, n-am avut niciodată probleme. Hans nu scrie corect nici în engleză, aşa că ce pretenţii puteam avea de la el privitor la numele meu românesc?

Bun, mă îndrept spre mongolez şi îi zic:
- Hello! I am the person you are waiting for.
- Hello! Hello! Și după aceea începe să zică ceva în limba lui. Mă uit la el amuzat şi-i zic civilizat:
- I'm sorry, I don't speak Mongolian.
Pe faţa lui se citeşte pentru o clipă uluiala, după care începe să zică din nou ceva în mongoleză. Îmi face nişte semne din care înţeleg că trebuie să-l urmez. Bine, îl urmez, doar pe mine mă aştepta, nu? Îl studiez pentru că îmi aminteşte de tăranii noştri care lucrează pe câmp şi au pielea arsă de soare. Mă întreb, normal, dacă şi el o fi ţăran. Cel mai probabil, nu.

Când ieşim din aeroport îl văd pe Hans:
- Hello mate! O strângere puternică de mână şi o îmbrăţişare fericită. Se pare că i-am lipsit. Mă bucur şi eu că îl văd, normal.
- How did you travel?
- Fine, everything was fine.
- Mate, here is the heaven, I'm telling you, it is far beyond Romania in terms of business.
- Yeah? Are you sure? I heard they just got out of communism, two years ago, how can they be ahead of us?
- You'll see, mate, but now let's just go to the hotel to take a room for you, and after that we're going to the casino!

Cazino? Mergem la cazino? Ce bine, am vreo 50 de dolari in portofel, poate mi-i înmulţesc! N-am fost în viaţa mea la cazino. O fi ca-n filme? Dar ce naiba face şefu' la cazino? Are bani de spart? Eu ştiam ca nu prea. Să vedem ce-o să fie mai departe. Primul contact cu Ulan Batorul pare, oricum, mai mult decât promiţător.