Cui m-a întrebat de unde-mi vine id-ul - cell61 -, i-am răspuns simplu: de la celula 61. Și nu am dezvoltat subiectul. Nu pentru că doream să fiu misterios, ci pentru că povestea e tare lungă.
Până astăzi, postările mele au fost povești [de obicei] inventate, doar unele fiind inspirate din întâmplări reale din viața mea sau a unor oameni pe care îi cunosc.
Povestea celulei 61 - mai exact cum anume am ajuns acolo - va fi spusă de mine așa cum mi-o voi aminti. S-a întâmplat demult, în 1998, pe vremea când încă mai credeam cu naivitate că tot ce zboară se mănâncă. 11 ani e o perioadă mare de timp, din cauza asta fiind posibil să pierd unele amănunte pe drum. Pe alocuri, s-ar putea ca unii dintre cei care vor avea curiozitatea de a o citi să spună că aberez (că tot am participat la un joc de acest gen). Le spun de pe acum că nu voi intra într-o polemică pe tema asta. Este, recunosc, o poveste incredibilă. Dar asta nu înseamnă că nu-i adevărată.
Este [probabil] povestea ultimului român care a văzut o închisoare din Siberia din interior. Pentru 2 luni și jumătate, celula 61 a închisorii din Ulan-Ude, capitala republicii autonome Bureatia, mi-a fost amarnic "adăpost". Este locul în care am avut timp să mă gândesc la întreaga mea existență - trecut, prezent și viitor -, am deznădăjduit și am sperat la viața mea, am făcut planuri mărețe care s-au prăbușit glorios, am avut și ghinion și noroc absolut neverosimil. Pe scurt, aceasta este povestea mea.
18 comentarii:
pur si simplu...nu inteleg! da-mi mai multe detalii, te rog!
Simi, e doar un preambul.
Povestea va să vie ;)
tare ideea de nume te-am bagat la blogroll
În Siberia m-ar tenta să plec chiar azi...
Molie pe creier,
Ca orice idee bazată pe realitate ;)
Vania,
Şi pe mine, doar nu acolo unde am fost deja ;)
Să ştii că şi eu mă întrebasem asta... Celula 61 - extrem de interesant...
Aaaa... Ce avem noi aici ? Ceva de genul : "Vreti scriitura ? Va dau eu scriitura...!"
Am asteptat acest moment, credeam ca nu mai vine. :D
Asta e pe scurt, deci. De abia astept "pe lung" !
Take your time, cum zice americanu'. Adu-ti aminte de toate amanuntele, ca noi stam cumintei si ascultam povestea. ;)
Cristian,
să vedem câţi vor rezista până la finalul poveştii ;)
Leo,
ţie ţi-am spus cândva că e un proiect de anvergură. Sper să reuşesc să-l duc la capăt. Trebuie să rămână undeva scris. Şi cu cât trece timpul, cu atât uit mai multe amănunte.
eheeee, povestea asta imi aminteste de vagonul 13; care era intr-un demisol al unui bloc de langa Cismigiu, prin 87...
ce vremuri :)
cristian,
bun venit, în primul rând (dacă ai mai fost pe aici şi am uitat eu, scuze, scleroza :))
eu nu ştiu povestea aia, e posibil să fie aşa.
vedem la urmă dacă a fost sau nu, dar pentru asta trebuie să tot revii pe blogul meu :)
mulţumesc de comentariu!
Chiar ca m-ai facut curioasa... Asteptam continuarea.
:) ti'am pregatit un pat la noi in tesut (acuma tac si te ascult mai departe)
Iulia,
continuarea va fi lungă, sper să nu se plictisească lumea :)
holicica,
mulţumesc de pat, aveam nevoie de puţină odihnă ;)
Ce fain e gandul tau. Cat de permeabil si de bun !
gabi,
săru-mâna, sper să nu vă dezamăgesc, totuşi.
Povestea e cât se poate de reală şi deşi eu ştiu că nu-s un om rău şi faptele pentru care am stat închis nu sunt grave, au fost şi oameni care m-au blamat pentru asta.
De asta vreau eu să scriu tot ce s-a întâmplat şi înainte de Siberia, pentru ca lumea să ştie întreaga poveste, exact cum a fost ea.
Mulţumesc de comentarii!
N-ai motive sa crezi ca ne vei dezamagi.
Adevarurile unor experiente exista pur si simplu.
din păcate până acum n+am reuşit să citesc povestea...dar din fericire încep de acum. ah şi de când tot aştept să am puţin timp să o citesc...deci urează-mi spor ;)
Diana,
spor la citit, atunci! :)
Și mă bucur că te-ai decis să o citești! ;)
Trimiteți un comentariu