Camera ei e neschimbată. Pătuţul e făcut, iar ursuleţul de pluş stă rezemat cuminte de pernuţa ei preferată. Pe unul dintre pereţi încă mai e desenul abstract trasat pe la 2 ani. Doar o mâzgălitură pentru adulţi, care nu reuşesc decât rar să pătrundă înţelesurile lucrurilor făcute cu atâta seriozitate de cei mici. Adesea, pătrund tiptil în cameră şi mă aşez pe pat. În linişte, închid ochii şi o văd venind cu braţele întinse spre mine, râzând cu tot sufletul ei de copil. Ce repede trecură anii…
PA scris pentru concursul PAfoto propus de Călin.
Update: Mulţumesc Gabrielei Savitsky pentru promovarea constantă pe care mi-o face pe blogul ei! ;)
24.11.09
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
:( ce pacat ca nu putem prelungi anumite etape. dar ce fericiti suntem ca le-am trait!
chiarnuconteaza,
într-adevăr, atunci când copilul ţi-e sănătos, cred că puţine momente sunt la fel de fericite ca momentele copilăriei lui.
Și aceste amintiri sacre...
Ce frumos!... Asta chiar merită premiată. Mă duc să vorbesc cu juriul să-ți pun pile. Sigur n-o să mă ia în seamă, dar încerc.
Gabriela,
ca întotdeauna, complimentele tale mă fac să roşesc. Mulţumesc.
O să găseşti pe blogul lui Călin mai multe PA-uri reuşite, nu ştiu dacă al meu e neapărat de premiat...
Pe când te aşteptăm şi pe tine la joc? ;)
Trimiteți un comentariu