Celula 61 (7)

Modul în care a pus problema clientul de aseară ne-a cam zdruncinat încrederea în viitor. Îl văd pe C. apăsat de responsabilitate şi un pic nesigur. Ia decizia de a angaja gărzi de corp.

Ne sunt recomandaţi 2 tipi, din care unul e fost campion la haltere al Asiei, sau ceva de genul ăsta. Îi angajăm pe amândoi. Halterofilul e băiat de treabă, e micuţ de statură, dar foarte bine făcut. Celălalt e bine crescut, de asemenea.

Azi a început să urle la mine un client, afară, pe când mă întorceam de la masă. Nu înţeleg nimic din ce zice. Îmi traduce Ono, e supărat pentru că a cheltuit bani venind aici. Îmi zice că tot urlă ceva despre Gingis Han şi trecutul glorios al Mongoliei, şi despre Gobi. Acelaşi Gobi, aceeaşi ameninţare. Pare a fi ameninţarea preferată a mongolilor. O întreb pe Ono cât a cheltuit şi-mi zice că 3.000 de tugrici (cam 5 dolari). Scot bani din propriul buzunar şi-i întind. Îi ia fericit şi pleacă bombănind. Mă întreb ce s-a ales din neamul lui Gingis. Lasă, că nici noi nu suntem prea departe.

Apropo de ameninţare, îmi amintesc că Saikhna mi-a spus că mongolii nu au în vocabular cuvinte urâte. M-a mirat foarte tare, chiar nu reuşeam să o cred. Cum adică, mongolii nu înjură deloc? Se pare că nu. Doar te ameninţă să-ţi facă o groapă în deşertul Gobi. Preferam să mă înjure.

Zi de zi avem alţi clienţi care-şi revendică avansurile date. C. a luat hotărârea de a da înapoi aproape tot ce ni se cere. Încercăm să discutăm din nou cu Hans, să-i spunem [iarăşi] că situaţia e neagră aici. Dorinţa noastră este de a închide firma şi de a pleca, în momentul în care vom termina cash-ul. Este evident că nu vom reuşi să rambursăm toate avansurile. Parte din bani s-au dus în salarii, altă parte pe cazare, precum şi pe drumurile dinspre şi spre România. O parte s-a dus pe şpăgi. Şpăgi care nu ne ajută la nimic acum. Chiar, oare oamenii ăia care şi-au luat şpăgi, cine sunt ei? Doar Hans ştie asta, iar el nu e aici.

Hans e împotriva deciziei noastre. Este evident că, pentru el, să plecăm de acolo e o decizie care nu poate fi luată în calcul în acest moment. E firma lui, e numele lui în joc. Ne repetă asta obsesiv. Ne zice că revine în câteva zile în Mongolia şi pune toate lucrurile la punct. Încercăm să-l convingem că nu are sens să se întoarcă. Îi spunem despre presiunea pe care o resimţim din partea clienţilor, pe de o parte şi din partea Poliţiei, pe cealaltă parte. E extrem de încrezător că e numai un foc de paie, ne spune că dacă vrem să plecăm, o vom face în momentul în care vine el. Ne-a convins, decidem să mai amânăm puţin momentul.

Hans se ţine de cuvânt şi vine astăzi. Împreună cu Andy, un englez care bea mai mult decât el. Se poate mai mult? Andy, sau Mad Andy. E un tip simpatic, dar nu ştii niciodată când glumeşte sau când e serios. De multe ori, într-o conversaţie cu un subaltern îi place să urle. Apoi îl priveşte pe subaltern şi zâmbeşte. Aparent a glumit. N-ai de unde şti asta pentru că începe imediat să urle din nou. Ăsta-i stilul lui la birou. În afara biroului e haios, dar tot când nu e prea beat. Când e beat mort, devine un alt englez de dus acasă. Iar pentru asta nu mă bucur niciodată.

Încă de la aeroport, Hans realizează că n-am glumit cu ce se întâmplă. Vameşii îi iau paşaportul - pur şi simplu! -, şi-i spun că dacă doresc să-l ia înapoi, să vorbească cu Poliţia. Ştiu, pare incredibil pentru o ţară democratică, dar suntem în Mongolia. Degeaba le spune Hans că acel paşaport e proprietatea Marii Britanii, că nu au niciun drept să facă asta. Vameşii au instrucţiuni clare.

Se poate ca situaţia să fie mai rea de atât? Nu am cum să-mi închipui unde se va ajunge.