Celula 61 (24)

Acum, n-aș mai pleca de aici. Și cei din celula spital sunt în regulă, băieți de treabă. Nu se iau de mine, ba din contră, e unul care încearcă să mă învețe cuvinte în rusă. Încep să prind, deși uneori trebuie să fac asociații, pentru că nici el nu știe engleză decât la un nivel care e mai jos de începător. Celula e mai mare, e aerisită, iar mâncarea e mai bună. Cu avocatul nu m-am mai întâlnit. De când am fost mutat aici nu mi-au dat voie să ies.

În cea de-a cincea zi, doctorul îmi spune că voi fi mutat înapoi în 61. Asta e. Însă de data asta nu mai merg doar eu, ci sunt trimis împreună cu gardienii către o celulă de tranzit. Acolo sunt vreo 25 de deținuți care vin de la procesele avute în timpul zilei, neterminate, și care așteaptă să fie duși în celulele de unde plecaseră dimineața. E extrem de înghesuit, celula e foarte prost luminată. Sunt câteva paturi, dar nu au nici un fel de saltele pe ele. Mă așez într-un colț, nu vreau să atrag atenția. În celălalt colț al celulei este un tip cam la vreo 30-35 de ani. Strigă la unul să vină la el și apoi începe să-l bată. Întorc capul în altă parte. Nimeni nu comentează, toți își continuă discuțiile sau așteptarea fără a părea că-i bagă în seamă. Apoi tipul se suie pe unul din paturile de deasupra și începe o conversație cu cineva din celula de sus, prin gaură. Ăla de sus îi aruncă ceva, sunt țigări.

Sunt de aproape două ore în acea celulă, încercând să mă fac mic și nevăzut de nimeni. Apoi, se întâmplă imprevizibilul. Cineva îi spune tipului despre mine. Sărisem în ochi la un moment dat, când cineva mă întrebase ceva în rusă, iar eu îi spusesem că nu vorbesc. Acela mă lăsase în pace, dar cu toate că încercasem să mă fac invizibil, nu reușisem. Așa că tipul bătăuș îmi strigă să vin la el. Îmi mușc buzele și mă duc. Ce aș fi putut face? Parcă sunt un miel dus la tăiere, cred că așa arăt. Dar el, nici una, nici două, mă întreabă dacă eu sunt românul. Îi zic că da. Sunt celebru? La care el, cu un zâmbet larg, îmi spune că suntem prieteni! Și-mi întinde mâna. Facem cunoștință și ne "conversăm". Eu cu rusa mea de baltă, el cu rusa lui, că engleză nu știe. Mă întreabă de ce sunt acolo, îi spun de articolul 322, pirihot granița [adică trecerea ilegală a frontierei], îl văd că se amuză. Cred că până și el e mirat de faptul că cineva ar fi fost interesat să treacă ilegal granița spre Rusia. Auzise și povestea cu spionii, pentru că îmi zice de vreo două ori șpion. Și râde. E genul de tip căruia îi place să zică ceva, râde, iar tu trebuie să râzi cu el, fiindcă nu știi dacă nu-ți va pocni una peste ochi în caz că nu o faci. Nu mai avusesem parte de dintr-ăștia de prin școala generală.

Când îmi vine rândul să plec către 61, își ia rămas bun de la mine și-mi zice [cred] că dacă am nevoie de ceva să apelez la el. Ce bine! Mi-am mai făcut un prieten! Celula 61 mă așteaptă la fel de dezolantă precum am lăsat-o. Până și atmosfera de aici e mai apăsătoare. Vania și cu Alexei mă întâmpină cu bucurie, totuși. Facem haz de cuvintele pe care le învățasem în rusă și amândoi încep să-mi spună și altele. Le repet, cumva mecanic, dar încep să învăț. Trebuie să mă adaptez. Cumva, trebuie să găsesc o cale de comunicare cu ei, mai bună decât cea de acum. Vania îmi spune că cel cu care mă "împrietenisem" e un tip foarte periculos, e "șeful" tuturor. Neștiind prea bine rusă, normal că nu înțeleg prea bine de ce, deși încearcă să-mi explice. O lasă baltă, și râde de mine când îi spun că sunt prieten cu el. Nu am încercat ulterior să profit de "prietenia" asta pentru a obține măcar un chiștoc.

Mai trec câteva zile, la fel de monotone. Pe avocat nu l-am mai văzut. Ne-au scos și la plimbare o dată. Plimbarea înseamnă că te duc undeva pe terasa închisorii, unde sunt celule la fel ca la etajele inferioare ale închisorii, însă nu au tavan. Deasupra e cerul liber. Pereții acestor celule, pe laterale. sunt destul de înalți și nu dau voie să vezi prea multe în jur. Dar nici nu știu dacă asta îți dorești când ești scos la plimbare. Suntem băgați toți trei într-o astfel de celulă. Vania și cu Alexei încep să mărșăluiască înainte și înapoi, de-a lungul laturii mai lungi a celulei. Încep și eu să merg, în același ritm. E bine, mișcarea îți face bine. Nu durează prea mult, cred că o oră, până vin să ne ia înapoi.

Cu plimbarea asta mai e un șpil. Pe timpul cât noi ne plimbăm, celula ne este percheziționată, în căutare de eventuale obiecte interzise. Vania, de exemplu, are acel fierbător. E interzis, pentru deținere poți face o lună de carceră. Carcera nu e recomandată. În alte celule au acele tranzistoare. Și ele sunt interzise. Tot o lună de carceră poți face în caz că ești prins. Sunt foarte multe astfel de obiecte pe care nu ai voie să le deții, dar pe care le poți găsi în fiecare celulă. Eu nu am obiecte, e evident. Contra-șpilul e că plimbarea se anunță cam cu o zi înainte și atunci ai timp să trimiți obiectele interzise către celulele alăturate, la păstrare.

Pe seară sunt chemat la vorbitor. Când ajung acolo am o surpriză imensă. D. și S. sunt acolo. D. este român, un tip extrem de descurcăreț, iar S. este basarabean, și el descurcăreț, venit în primul rând pentru a asigura fluența în comunicare cu rușii. Ne lasă să ne îmbrățișăm. le văd mila din ochi, dar mă încurajează. Îl aduc și pe Hans și ne lasă să vorbim unii cu alții. Facem cunoștință cu noul avocat. Îl concediaseră pe cel vechi, ne spun că era omul FSB-ului și că tărăgăna foarte mult lucrurile. Acest avocat este un tip pe la vreo 40 de ani, iar D. îmi spune că e cel mai bun avocat din regiune. Pare a fi încrezător că lucrurile vor începe să se miște. Speranța noastră e aceeași: până la proces, să ieșim pe cauțiune. Avocatul ne spune că ar fi posibil. Spusele lui ne fac să fim euforici. De acum, avem pe cineva afară care se ocupă de noi! Doamne, și cât i-am așteptat!

Ne spun că, din păcate, nu au cum să ne dea încă haine și mâncare. Doar o dată pe lună este vizita la care se poate face asta, iar acea dată va fi în vreo 2 săptămâni. Unicele lucruri pe care au voie să ni le aducă sunt țigările și ciocolata. Stabilim ca avocatul să vină în fiecare zi dimineață la noi, măcar pentru a fi scoși din celulă și a lua o gură de aer. Vorbitorul e undeva în prima clădire, ceea ce înseamnă că putem putem respira alt aer decât cel al celulei pe drum. Iar mișcarea e bună, indiferent pe ce distanță o faci. Se anunță vremuri mai bune!

- va urma -
[update realizat la solicitarea discretă a Gabrielei :)]